Windows 11 se schimbă, din nou: ce se întâmplă cu combinațiile de taste, scurtăturile care te fac eficient

de: Iulia Kelt
25 03. 2023

Se pare că Microsoft lucrează din greu la actualizările Windows 11, în mod deosebit la mai multe modificări din meniul Start dar și la schimbări ale aplicațiilor implicite.

Acum, compania experimentează modificări ale tastei Print Screen în „aproape noul” Windows 11.

Există multe modalități de a face o captură de ecran pe Windows 11 și Windows 10, dar dacă tastatura are o tastă dedicată Print Screen, apăsarea acesteia va face instantaneu o captură de ecran și o va salva în clipboard pentru tine, fără ca tu să te mai chinui cu asta.

Acesta a fost comportamentul implicit de mulți ani, care datează încă de pe vremea Windows 95, iar Microsoft încearcă acum ceva diferit în versiunile de testare ale Windows 11.

Ce ar putea fi diferit la Windows 11

Windows 11 Insider Preview Build 23419 este, în prezent, testat în Dev Channel, aferent Windows Insider și acum deschide Instrumentul Snipping atunci când apeși tasta Print Screen, în loc să faci instantaneu o captură de ecran și să o salvezi în clipboard.

Microsoft spune că, dacă deranjează chiar atât de mult, opțiunea poate fi anulată din Setări > Accesibilitate > Tastatură și, dacă ai schimbat această setare înainte, nimic nu se va schimba.

Este bine să știi că celalte metode de a face o captură de ecran în Windows 11 nu se vor schimba – cel puțin, nu în momentul de față. Există, de asemenea, șansa ca Microsoft să anuleze la acest comportament înainte de a fi valabil pentru toată lumea. Nu ar fi prima oară.

Noul comportament ar putea fi mai simplu de înțeles pentru noii utilizatori de Windows, deoarece nu există nicio indicație vizuală după ce apeși Print Screen că s-a întâmplat ceva, dar asta ar putea fi enervant pentru utilizatorii clasici.

Microsoft nu a menționat dacă Win + Fn + Spacebar va funcționa în continuare pentru a face imediat o captură de ecran. Dacă nu, schimbarea setării la origini ar trebui să fie, de asemenea, posibilă.