Vremuri grele pentru românii care muncesc în străinătate: nu se mai trăiește bine nici în Germania, nici în Spania sau Italia

de: Alexandru Puiu
07 06. 2023

Românii care au plecat peste hotare în căutarea unui trai mai bun vor avea parte și ei de dificultăți economice din ce în ce mai pronunțate în perioada următoare. Motivul? Economiile puternice ale Europei urmează să se clatine.

Sub efectele multiplelor crize, cele mai puternice țări europene din perspectivă financiară urmează să aibă parte de un șoc economic.

Conform celor mai recente previziuni conturate de Banca Mondială, perspectivele economice pentru țările din zona euro sunt cam pesimiste. Creșterea economică așteptată de analiștii BM este una foarte mică.

Românii care muncesc peste hotare vor trăi din ce în ce mai greu

Prin urmare, românii care muncesc în țări precum Germania, Spania sau Italia vor resimți și ei din plin efectele problemelor ce macină respectivele economii.

Potrivit raportului Băncii Mondiale, probleme economice vor apărea din Statele Unite până în zona euro.

Analiștii anticipează că eeconomia Statelor Unite ale Americii va avansa cu doar 1,1%. Mai grav de atât este că, potrivit calculelor recent efectuate, ce zona euro și Japonia vor înregistra o creștere a PIB-ului mai mică de 1% în acest an.

Specialiștii din cadrul instituției bancare vorbesc în termeni foarte duri despre perspectivele economice mondiale, pe care le văd aflându-se într-un soi de blocaj. Inflația continuă să rămână o provocare mare, pe care economiile puternice ale lumii încă n-o pot gestiona așa cum ar trebui.

Criza costului vieții face ravagii în Europa, dar și peste Ocean, iar analiștii sunt de părere că, în general, țările nu fac altceva în această perioadă decât să devină din ce în ce mai sărace, cu o putere financiară dramatic diminuată. E evident că, astfel stând lucrurile la nivel macroeconomic, nici populației nu are cum să-i meargă mai bine în această perioadă tulbure.

”Economia mondială rămâne blocată. Asediate de inflație ridicată, piețe financiare globale strânse și niveluri record ale datoriei, multe țări pur și simplu devin mai sărace”, spune banca în raport.