Vreau să-mi deschid firmă: de ce nu e o idee bună să te faci patron în 2023

de: Mădălina Bahrim
12 03. 2023

Pe fondul dificultăților economice din ultima perioadă, mulți români caută soluții pentru a deveni independenți financiar, iar una dintre acestea poate fi și deschiderea unei firme. Doar că s-ar putea dovedi a fi o idee destul de neinspirată în 2023.

În pofida a ceea ce se conturează adesea în mentalul colectiv cu privire la patronii români, adevărul este că viața lor nu este numai lapte și miere, cu atât mai puțin în această perioadă marcată de multiple dificultăți și provocări de ordin economic.

Faptul că mediul privat românesc traversează un moment dificil este evidențiat, cât se poate de clar, în cele mai recente cifre publicate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Încă din prima lună a anului 2023 putem observa faptul că tot mai multe firme au probleme ce nu mai pot fi gestionate. Practic, 5.511 de firme au fost radiate la nivel naţional în ianuarie 2023. Dacă această cifră nu ți se pare foarte mare, află că vorbim despre o creștere cu 4,45% față de perioada similară a anului trecut.

Dacă vrei să-ți deschizi o firmă, gândește-te de două ori mai bine

Cea mai dificilă situație pare să fie în capitala țării. La București avem 856 de firme radiate în prima lună a anului curent. Comparativ cu ianuarie 2022, creșterea este una piperată, de plus 17,58%.

Totuși, nu doar în București avem astfel de probleme întâlnite frecvent în mediul de business. Într-o situație similară regăsim și afacerile din Timiş- 260 (plus 8,79%), Constanţa – 257 (plus 1,98%) şi Cluj – 254 (plus 14,93%).

Un alt aspect important evidențiat de ONRC face referire la domeniul de activitate cel mai afectat de radieri în prima lună a anului curent. Acestea fiind spuse, instituția ne spune că este vorba despre comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au consemnat 1.440 de cazuri de firme radiate. Există, totuși, și o veste foarte bună. Față de prima lună a anului trecut, numărul firmelor radiate din acest domeniu, în ianuarie 2023, a scăzut cu 1,3%.