Vouchere Sociale 2023 – tichetele de masă de la stat vin cu o veste bună, intră 500 de lei pe card

de: Alexandru Puiu
07 02. 2023

În 2023, continuă programul voucherelor sociale de la stat, iar prima tranșă a ajutorului social va fi mai mare decât se aștepta cineva. În loc de 250 de lei, vor intra 500 de lei pe card, dar există o explicație.

Tichetele de masă de la stat, destinate exclusiv achiziționării de alimente de bază sau o masă caldă, se vor acorda în 2023 din două în două luni, pe toată durata anului. În contextul în care o tranșă are 250 de lei și vorbim de șase, suma totală este 1500 de lei pentru cei mai vulnerabili dintre români. Deși particularitățile inițiativei păreau bătute în cuie, având în vedere că s-au dat aceste carduri și în 2022, între timp, s-au mai schimbat câteva detalii.

Ce se întâmplă cu vouchere sociale în 2023

Prima tranșă de vouchere sociale ar fi trebui să se vireze cu întârziere, după cum s-a anunțat oficial. Între timp, s-a schimbat schimbarea, iar banii vor intra pe card începând cu 20 februarie 2023, în aproximativ două săptămâni. Ca referință, acest ajutor social este destinat românilor defavorizați pentru achiziția de alimente.

Primul virament pe 2023, cel din februarie, va fi de 500 de lei, în loc de 250 de lei, pentru cumpărături pe două luni, conform surselor România TV. Practic, vei primi o treime din ajutorul total de 1500 de lei programat pentru noul an. Restul banilor vor intra pe card după ”rețeta” clasică, odată la două luni.

„La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni”, au precizat reprezentanții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene despre voucherele sociale pentru alimente.

Condițiile de acordare a voucherelor sociale au rămas neschimbate comparativ cu 2022. Vorbim practic de:

  • pensionarii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • persoanele fără adăpost.