VIDEO Cel mai mare coșmar al lui Putin devine realitate. Prima țară din lume care va livra super-arma cerută de Ucraina

de: Cătălina Burghelea
21 02. 2023

Armata ucraineană a rezistat agresiunii sângeroase a Moscovei, care, după un an de război, nu a reușit să-și atinge obiectivele. Mai nou, coșmarul Kremlinului devine realitate, după ce Marea Britanie a anunțat că va furniza Kievului sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, devenind prima țară din lume care face acest lucru. Decizia a fost confirmată de premierul britanic Rishi Sunak, la Conferința de Securitate de la Munchen (Germania).

Ucraina va primi rachete cu rază lungă de acțiune

Super-arma ar putea deveni un adevărat coșmar pentru Putin și armata sa, notează 19fortyfive.În discursul său, prim-ministrul Marii Britanii a subliniat, de asemenea, importanța de a continua să furnizeze Ucrainei muniții după standardele NATO, pentru a asigura securitatea pe termen lung a țării cotropite de ruși.

Moment crucial în războiul lui Putin

Decizia Londrei s-ar putea dovedi un moment esențial în război, Rishi Sunak depășind chiar și ce a făcut fostul premier britanic Boris Johnson în timpul mandatului său și promițând că va livra arme pe care președintele american Joe Biden a ezitat să le ofere până acum.

„Împreună livrăm la fel de mult echipament în următoarele câteva luni ca în întregul an 2022. Și împreună trebuie să ajutăm Ucraina să-și protejeze orașele de bombele rusești și dronele iraniene. De aceea, Marea Britanie va fi prima țară care va furniza Ucrainei arme cu rază mai lungă de acțiune. Și acesta este motivul pentru care lucrăm cu aliații noștri pentru a oferi Ucrainei cele mai avansate sisteme de apărare aeriană și pentru a construi forțele aeriene de care are nevoie pentru a se apăra”, a relatat oficialul britanic.

De ce Marea Britanie a luat această decizie acum

Afirmațiile lui Sunak vin după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers recent la Londra, unde a cerut avioane de luptă britanice. Totuși, de ce primește Ucraina arme cu rază lungă de acțiune tocmai acum?

Potrivit experților militari, există cel puțin două motive. În primul rând, premierul britanic a remarcat că aceste arme puternice vor fi cruciale pentru protejarea infrastructurii civile ucrainene de bombele rusești și dronele iraniene. Astfel de sisteme ar putea fi folosite pentru eliminarea depozitelor de muniție rusești și prevenirea atacurilor, în loc să fie folosite la bombardarea teritoriului rus, care a fost mult timp principala preocupare a Occidentului.

Rishi Sunak își consolidează poziția pe scena mondială

Totodată, Sunak ar putea încerca să-și consolideze poziția pe scena mondială și să arate poporului britanic că este prieten cu Ucraina înaintea alegerilor locale din mai și a celor generale din 2024. De la preluarea mandatului, acesta s-a străduit să îmbunătățească popularitatea Partidului Conservator.