Veste bună pentru polițiști. Ajutorul pe care îl vor primi de la stat, cu o condiție 

de: Ana Anițoiu
09 05. 2023

O categorie de polițiști va primi un ajutor financiar de la stat, conform unei legi pentru modificarea celei referitoare la Statutului polițistului, ce a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. Banii vor fi alocați cu o singură condiție.

Categoria de polițiști care va primi ajutor de la stat

Conform actului normativ, polițiștii care locuiesc cu chirie într-o locuință aflată în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau pe o rază de până la 70 de kilometri în jurul acesteia vor putea beneficia de o compensație pentru chirie.

„Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător,

are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii”, arată proiectul legislativ.

Precizare în noua lege

De asemenea, legea precizează că ajutorul poate fi alocat pentru închirierea unei locuințe din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie ori mutat în interesul serviciului sau a uneia aflate într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 de kilometri, în cazul în care nici poliţistul şi nici soţul sau soţia nu au în proprietate personală un apartament sau o casă în zonă.

Astfel, au dreptul la ajutorul financiar în valoare de până la 50% din salariul lunar doar acei polițiști care sunt nevoiți să locuiască cu chirie pentru a-și desfășura activitatea, fie în localitatea unde lucrează, fie la o distanță de cel mult 70 de kilometri față de aceasta. Cei care au un soț sau o soție care deține o locuință în zonă nu mai pot beneficia de acest sprijin de la stat.