Veste bună de la Banca Transilvania. Ce trebuie să știe românii care au conturi la BT

de: Ana Anițoiu
26 07. 2023

Banca Transilvania a depășit pentru cea de-a doua oară consecutiv titlurile Hidroelectrica în topul volumelor. Indicele BT a câștigat o jumătate de procent într-o sesiune cu activitate de tranzacționare ce a fost dominată de acțiunile companiilor cu capitalizare mare.

Titlurile Băncii Transilvania au depășit volumele Hidroelectrica

Indicele Dow Jones Industrial Average de la New York Stock Exchange a ajuns la maximul ultimului an și jumătate. În acest context, Bursa de Valori București a consemnat o ședință de aprecieri pe fondul unui rulaj de 66,54 milioane lei (13,52 milioane euro) care este mult mai mic decât cel adus de ordinele excepționale pe acțiunile Hidroelectrica (H2O), dar cu aproximativ 50% peste media ultimilor ani.

Volumele Hidroelectrica au fost depășite de titlurile Băncii Transilvania (TLV), cu tranzacții cumulate de 21,35 milioane lei, catalizate de ordinele de cumpărare ce au adus un avans de 0,98%, până la prețul de 20,70 lei/acțiune.

Astfel, Banca Transilvania a ajuns la o capitalizare bursieră de 16,53 miliarde lei (3,34 miliarde euro).

Veste bună și pentru BRD

De asemenea, cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a crescut cu 1,18%, până la prețul de 3,34 milioane lei, pe transferuri de 3,35 milioane lei, și titlurile Fondul Proprietatea (FP) au avut o revenire de 1,30%, până la prețul de 1,8660 lei pe acțiune, pe a treia activitate a zilei, de 10,27 milioane de lei.

Au mai fost înregistrate creșteri moderate: +0,41% pentru indicele compozit BET-XT, +0,16% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 48.511,37 de puncte, +0,16% pentru indicele energetic BET-NG și +0,50% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 13.183,95 de puncte revine în zona maximului ultimelor 15 luni.

Acțiunile producătorilor de gaze naturale au avut câștiguri ușoare: +0,27%, până la prețul de 0,5510 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au cumulat volume echivalente cu 4,76 milioane lei, și +0,74%, până la prețul de 40,90 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit schimburi însumând 2,41 milioane lei.

În direcție opusă, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au retras cu 0,11%, până la prețul de 45,05 lei pe acțiune, iar titlurile One United Properties (ONE) au suferit un declin de 1,39%, până la prețul de 0,9220 lei pe acțiune, ambele pe tranzacții ce au depășit cu puțin reperul de 2,00 milioane lei.