Unul dintre cei mai longevivi primari, trimis în judecată. Cum ar fi cauzat Mircea Minea un prejudiciu de 9.000.000 de euro
Primarul din comuna Chiajna, județul Ilfov, Mircea Minea, unul dintre cei mai longevivi edili din țară, a fost trimis în judecată de către DNA, miercuri, pentru mai multe fapte de corupție. Oficialul ar fi cauzat un prejudiciu estimat la aproape 45 de milioane de lei, adică aproximativ nouă milioane de euro.
Cum ar fi cauzat primarul din Chiajna un prejudiciu de 9.000.000 de euro
Potrivit DNA, Mircea Minea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave. Primarul și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în perioada 2007 – 2021.
Primarul din Chiajna ar fi încheiat mai multe contracte de finanțare nerambursabilă cu un club de fotbal și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive.
Apoi, primarul ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora, aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna, în schimbul unor chirii substanțial mai mici decât cele de piață.
Conform procurorilor, demersurile nu au fost aprobate de către Consiliul local al comunei și nu s-a desfășurat o licitație publică. Astfel, primăriei Chiajna i-ar fi fost provocat un prejudiciu de 7.525.158 lei.
Mircea Minea, primar de peste 25 de ani
Mircea Minea este în funcție de peste 25 de ani, la ultimele alegeri, din 2020, el fiind susținu de PSD-ALDE. În cadrul clubului de fotbal respectiv, edilul a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director. A ocupat cea din urmă funcție până la data de 14 ianuarie 2015.
„Prin aceste demersuri, Mircea Minea a cauzat Primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv respectiv”, a transmis DNA.
Primăria comunei Chiajna a comunicat că nu se constituie parte civilă în acest dosar. Procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra a 22 de terenuri și imobile ale edilului, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov.