Unii patroni de la noi sar în apărarea multinaționalelor, puse să plătească impozite în plus: de ce se face scut în jurul lor, de fapt
Știm cu toții că bugetul public suferă de pe urma unei veritabile găuri negre care afectează economia și riscă să ne arunce în recesiune sau chiar în dizgrațiile Uniunii Europene, ce ne-ar putea sancționa drastic pentru dezechilibrul dintre venituri și cheltuieli. Mai știm și că se caută soluții pentru a se acoperi gaura, iar una dintre ele o reprezintă acel „ajustor fiscal” impus multinaționalele.
Nu puține sunt vocile în rândul oamenilor politici care acuză că unele multinaționale jonglează și fac artificii cu banii. Cu alte cuvinte, deși sunt prezente cu afaceri colosale pe piața din România, ajung în final să ocolească plata impozitelor și diferitelor taxe, prin anumite metode, mai ales prin transferarea banilor către companiile-mamă poate aflate chiar în așa-zise paradisuri fiscale.
Cum au ajuns patronii să apere firmele mari, cu afaceri uriașe în România
Astfel de metode nu s-au inventat de ieri, de azi și nici în România, există numeroase exemple de giganți mondiali care raportează cifre de afaceri modeste sau chiar declară în rapoartele financiare că sunt pe pierdere.
Ei bine, despre impozitarea suplimentară a acestor mari companii care ar ocoli legislația fiscală oamenii de afaceri ai Camerei de Comerț Americană în România (AmCham) au o opinie foarte interesantă.
Vorbim despre o declarație proaspăt făcută de însuși președintele AmCham, Cristian Sporiș, care e de părere că responsabilitatea verificării respectării normelor fiscale în vigoare revine ANAF-ului.
„Avem o lege care se aplică pentru toată lumea. Acea lege trebuie să fie, dacă se aplică, verificată de către un organ al statului care este ANAF. Nu putem să acuzăm pe cineva dacă noi avem ANAF. Ce facem, ne bazăm 100% pe conformare voluntară?
Probabil, nu știu și nici nu cred că există companii… – până la proba contrarie, prezumția de nevinovăție funcționează pentru toată lumea.
Legenda urbană că sunt companii care eludează fiscul prin mijloace fiscale, până nu este demonstrată, rămâne la statutul de declarație politică”, a declarat președintele AmCham Cristian Sporiș pentru Economedia.