Un oraș pierdut, „înghițit” de ocean, a fost găsit: povestea orașului Rungholt, supranumit „Atlantida de nord”

de: Ozana Mazilu
06 06. 2023

Arheologii au cartografiat pentru prima dată orașul pierdut Rungholt. Mai este supranumit și „Atlantida de nord”, pentru că, conform legendelor, sunt asemănătoare.

Legenda spune că orașul cândva înfloritor, care se află acum în largul coastei nordului Germaniei, a fost înghițit de Marea Nordului într-o singură noapte, după o furtună puternică, ca pedeapsă pentru păcatele locuitorilor săi. Potrivit folclorului, aceste păcate includ lucruri precum beția, impietatea și etalarea bogăției, potrivit The Times.

Cel puțin asta spun poveștile, viața din belșug a dus la o viață imorală, iar sfârșitul a venit în preajma Crăciunului. Astfel, în timp ce unii istorici au pus la îndoială dacă orașul a existat vreodată în afara acestui mit, noi cercetări au descoperit rămășițele acestei „Atlantide de nord” în Marea Wadden, conform unui raport al arheologilor.

Orașul pierdut Rungholt a fost găsit

Așadar, arheologii de la Universitatea Christian-Albrecht din Kiel au descoperit aproximativ 1,2 mile (1,9 kilometri) de movile medievale în jurul unei insule, cunoscute acum sub numele de Südfall, după cartografierea sitului cu un studiu geofizic.

„Rămășițele ascunse sub mlaștini sunt mai întâi localizate și cartografiate pe o zonă largă, folosind diferite metode geofizice, cum ar fi gradiometria magnetică, inducția electromagnetică și seismică”, spune Dennis Wilken, geofizician la Universitatea Kiel, despre cercetare, într-un comunicat de presă.

Orașul pierdut Rungholt

Noile descoperiri au inclus un port, fundațiile unei biserici mari și sisteme de drenaj, potrivit unor noi cercetări.

Comunicatul de presă spune că investigațiile asupra zonelor de maree au continuat să „aducă la lumină noi descoperiri semnificative” și au oferit perspective de neegalat asupra vieții populației nord-frisei. Dar cercetătorii lucrează contra cronometru, deoarece condițiile degradează continuu rămășițele.

„Rămășițele așezărilor medievale sunt deja puternic erodate și adesea detectabile doar ca amprente negative”, spune Hanna Hadler, care lucrează la Institutul de Geografie de la Universitatea Mainz.

„Deci trebuie să intensificăm de urgență cercetările”, adaugă ea.