Un celebru hipermarket din România este înghițit de un alt gigant. Mii de oameni făceau cumpărăturile de aici

de: Anca Lupescu
04 08. 2023

Carrefour preia lanțul de hipermarketuri Cora din România. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care retailerul francez Carrefour vrea să cumpere România Hypermarche S.A., compania care operează în țară lanțul de hipermarketuri Cora și Cora Urban, conform unui comunicat al instituției.

Carrefour preia magazinele Cora

Tranzacția a fost în vizorul Comisiei Europene, asta pentru că sunt implicate companii care derulează activități în mai multe țări. Totuși, pentru că piața din România este cea mai afectată de această tranzacție, autoritatea română de concurență a solicitat să preia cazul. 

Între timp, Comisia Europeană a fost de acord ca analiza să fie făcută la nivel național.

Prin urmare, tranzacția trebuie autorizată e Consiliul Concurenței, al cărui scop va fi evaluarea operațiunii pentru a stabili compatibilitatea cu un mediu concurențial normal. Totodată, autoritatea va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Carrefour Nederland B.V. este filala olandeză a grupului Carrefour, unul dintre giganții de pe piața comercializării cu amănuntul de bunuri de consum.

Carrefour operează unități precum hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate, magazine cash & carry și sort discount, scrie Econmedia.

Pe de altă parte, România Hypermarche S.A. face parte din grupul belgian Louis Delhaize, care se ocupă cu comerțul cu amănuntul. În țara noastră deține hipermarketurile Cora și magazinele Cora Urban.

Ce spune Carrefour

Carrefour a anunțat încă din aprilie că preia magazinele Cora din România, după ce a semnat un acord cu grupul Louis Delhaize. Acordul prevede 10 hipermarketuri, 8 magazine Cora Urban și aproximativ 2.400 de angajați.

„Această tranzacție va consolida prezența Carrefour în România, prin hipermarketurile și formatele de proximitate preluate în locații cheie; acestea vor fi transformate ulterior în magazine ale brandului Carrefour și adaptate formatelor sale”, spune compania.

„Compania Carrefour este determinată să-și continue creșterea pe piața locală. Această achiziție demonstrează ambiția noastră de a deveni prima alegere a românilor în materie de retaileri, contribuind la rețeaua noastră cu două formate principale – hipermarketuri și magazine de proximitate.

Carrefour are încredere deplină în formatul de hipermarket și în rolul său strategic pentru prezența locală, el fiind sursa principală pentru misiunile de cumpărare săptămânale și de satisfacere a nevoilor de bază ale clienților noștri. Prin acest proces vom adăuga 10 noi hipermarketuri pentru o acoperire națională cât mai bună.

Sunt încântat de această realizare a businessului local și îmi propun să asigur o tranziție cât mai bună pentru toate părțile implicate – de la noii noștri colegi, furnizori sau viitori clienți.” declară Julien Munch, CEO Carrefour România.