Un avion de vânătoare s-a prăbușit în Marea Ionică. Un pilot a murit, iar celălalt este căutat

de: Anca Lupescu
30 01. 2023

Un pilot a murit luni după ce un avion de vânătoare F-4 s-a părbușit în Marea Ionică, în largul vestului Greciei, iar salvatorii îl căutau pe cel de-al doilea pilot al avionului, a declarat ministrul grec al apărării.

Avionul cu două locuri efectua un exercițiu de antrenament când s-a prăbușit.

Tragedie aviatică în Grecia

Avionul de vânătoare cu două locuri efectua exerciții când s-a prăbușit la 46 de kilometri sud de aeroportul Andravida, în Peninsula Peloponez, a relatat agenția de știri Athens News Agency.

Grecia a achiziționat pentru prima dată avioane de vânătoare americane F-4 în 1974.