Toți șoferii care ies din România cu mașina trebuie să știe. Mai ai timp până pe 7 decembrie, este oficial
Foarte mulți români și-au făcut un obicei din a părăsi România în interes personal sau de serviciu cu mașina, în loc de avion, tren sau autocar. Această practică, deși mai facilă, vine în mod previzibil cu câteva bătăi de cap, particularități pe care ar fi bine să le ai în vedere.
La fel cum nu ai voie să circuli pe străzile din România fără asigurare RCA, detaliul se extinde și la părăsirea teritoriului. În contextul în care milioane de români au asigurarea obligatorie la Euroins, iar compania se află de mai multe luni în procedură de faliment, este bine de știut că valabilitatea polițelor cu pricina a fost extinsă de curând de la 8 septembrie până, cel târziu, la 7 decembrie. Practic, vorbim de o extindere cu 90 de zile a termenului.
Asigurările RCA la Euroins, dacă ieși din țară
Polițele RCA emise de Euroins pe teritoriul României sunt valabile și își produc efectele până pe 7 decembrie 2023, termenul inițial fiind de 8 septembrie. Printre altele, asta se traduce prin faptul că se pot încheia în continuare, în caz de accident, constatări de soluționare amiabilă având o poliță Euroins.
Chiar și așa, cei care doresc să renunța la polița Euroins, să-și recupereze partea din prima de asigurare aferentă perioadei rămase și să-și încheie altă asigurare, au și această posibilitate, cu condiția să nu existe daune înregistrate pe polița veche. Banii se recuperează de la Fondul de Garantare a Asiguraților.
Când vorbim de controalele de la graniță, pentru organul de control nu este relevant dacă emițătorul poliței de asigurare este în procedură de faliment. Important este ca polița să fie valabilă. Dincolo de data de 7 decembrie însă, toți cei care circulă peste graniță trebuie să aibă orice altă asigurarea RCA în afară de Euroins, după cum atrag atenția oficialii de la Poliția de Frontieră.
„Personalul Poliției de Frontieră nu solicită alte documente suplimentare din care să reiasă raporturile juridice dintre conducătorul autovehiculului și proprietarul mijlocului de transport (procură, contract de închiriere, contract de vânzare-cumpărare, contract de comodat, împuternicire etc.)”.
La controlul de frontieră este verificată valabilitatea documentelor, fapt pentru care cartea de identitatea/pașaportul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare valabil al autoturismului, Cartea Verde care este asociată poliţei de asigurare pentru răspundere limitată RCA și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie prezentate în original.
La controlul de frontieră este verificată valabilitatea și autenticitatea documentelor, fapt pentru care cartea de identitatea/pașaportul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare valabil al autoturismului, și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie prezentate în original”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră.