Tehnică nouă de extragere a uraniului din oceane. Care este secretul, ce spun specialiștii

de: Gabriel Peneș
24 10. 2023

Uraniul, după ce a fost folosit în principal pe post de colorant în ceramică după descoperirea sa, în 1789, este acum la mare căutare pentru utilizarea sa în industria energiei nucleare și în medicină. Dar multe rezerve din acest element se află în mările și oceanele planetei, așa că specialiștii și-au îndreptat atenția către o tehnică nouă de extragere a uraniului din apele acestora.

Apa oceanelor, plină de uraniu

Uraniul este mai abundent decât aurul și mai ușor de găsit, datorită semnăturii radiațiilor pe care o emite pe măsură ce se degradează. În general, rezervele de uraniu sunt mai mari decât cererea pentru acesta, deși recent au existat temeri că acest lucru nu va rămâne așa.

Astfel, pe măsură ce lumea se îndreaptă către energie mai curată, obținută, de exemplu, din surse nucleare, în detrimentul combustibililor fosili, vor trebui găsite noi provizii. Știm unde sunt multe rezerve de uraniu – în oceanele lumii – dar există o problemă.

Citește și: Oceanele pot oferi cantități imense de energie nucleară

„Există mult uraniu în oceane, de peste o mie de ori mai mult decât ceea ce se găsește în pământ, dar este cu adevărat diluat, deci este foarte dificil de extras”, a spus dr. Jessica Veliscek Carolan, autor principal al unui studiu publicat în Energy Advances, studiu care propune o tehnică nouă de extracție a uraniului, ce se anunță foarte promițătoare.

„Principala provocare este că alte substanțe din apa de mare, sare și minerale, precum fierul și calciul, sunt prezente în cantități mult mai mari decât uraniul”, a adăugat ea.

Tehnică nouă de extragere a uraniului din oceane

Echipa a analizat materiale stratificate de hidroxid dublu (LDH), materiale foarte modificabile, ce s-au dovedit promițătoare pentru extragerea uraniului, precum și a metalelor. Materialele LDH au straturi cu sarcini pozitive și negative, care pot fi adaptate pentru a extrage anumite substanțe – în acest caz, uraniu.

Încercând să extragă uraniu în condiții asemănătoare cu cele ale apei de mare, echipa și-a perfecționat tehnica și a descoperit că, atunci când adaugă neodim la amestec, acesta a fost deosebit de eficient în separarea uraniului față de alte elemente abundente în oceane.

Citește și: Secretele „orașelor toxice” din România. Cum ne-a îngropat comunismul în fabrici și uzine, noxe de uraniu și negru de fum

Citește și: Relația unică dintre uraniu și energia nucleară: elementul chimic care ne ajută, dar ne poate și distruge

Pe lângă faptul că este util pentru colectarea de uraniu nou, această tehnică nouă de extragere a uraniului ar putea avea potențialul de a curăța apele uzate radioactive produse de industria nucleară.

„Există beneficii suplimentare prin faptul că aceste materiale sunt simple și ieftine de realizat”, a adăugat Veliscek, concluzionând că ele ar putea fi o „o alegere rentabilă pentru extracția la scară largă a uraniului”.