Țara care introduce ”taxa pe opulență” pentru mașini: plătești în plus dacă parchezi un SUV
Una dintre țările importante ale Europei a decis că luxul se plătește, inclusiv atunci când vine vorba de parcarea mașinilor. Astfel, deținătorii de SUV-uri vor scoate din buzunar mai mulți bani, dacă vor dori să își lase automobilul parcat pe străzile unor mari orașe, măsura fiind luată și în cadrul luptei pentru reducerea poluării.
Ce țară introduce ”taxa pe opulență” pentru mașini
Ai un SUV și vrei să parchezi pe o stradă din Paris? În curând, proprietarii unor astfel de autovehicule vor plăti taxe de parcare mai mari, conform unei hotărâri luată de Primăria „Orașului Luminilor”, scrie The Guardian, conform news.ro.
Prin noua hotărâre, consilierii municipali vizând vehiculele „periculoase şi greoaie”,
Detaliile în legătură cu taxele nu au fost anunţate, dar se va lua în considerare dimensiunea, greutatea vehiculului şi motorul acestuia.
Vehiculele electrice şi cele ale familiilor numeroase, care au nevoie de o maşină mai mare, este de aşteptat să scape de taxele majorate, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
„De la 1 ianuarie 2024, proprietarii de SUV-uri se pot aştepta să plătească taxe mai mari pentru a parca în capitala Franţei”, a transmis Consiliul municipal într-un comunicat.
Plătești în plus dacă parchezi un SUV
În ultimii patru ani, numărul SUV-urilor din capitala Franței a crescut cu 60%, susțin oficialii, numărul lor reprezentând deja aproximativ 15% din cele 1,15 milioane de vehicule private parcate în Paris în fiecare seară. Ei speră că majorarea taxelor va împiedica creşterea numărului acestora şi va încuraja deţinerea de vehicule mai uşoare.
„Ne-am dori ca oraşul Paris să modifice preţul parcărilor cu plată, pe un principiu progresiv, în funcţie de greutatea şi dimensiunea vehiculelor”, a declarat Frédéric Badina-Serpette, un consilier din cadrul partidului ecologist EELV, care a propus majorarea taxelor.
El a spus că scopul deciziei este „să se concentreze pe o absurditate: auto-bezitatea, adică creşterea de neoprit a greutăţii şi dimensiunilor vehiculelor care circulă în oraşe şi în special în Paris”.
La rândul său, David Belliard, viceprimar responsabil pentru spaţiul public şi politica de mobilitate, a spus că SUV-urile sunt nepotrivite într-un mediu urban.
„Nu există poteci de pământ, drumuri de munte… SUV-urile sunt absolut inutile la Paris. Mai rău, sunt periculoase, greoaie şi folosesc prea multe resurse pentru fabricare”, a spus Belliard.
Cu toate acestea, Pierre Chasseray, un purtător de cuvânt al grupului de apărare a şoferilor „40 millions d’Automobilistes”, a declarat că numărul SUV-urilor a crescut deoarece familiile mai numeroase le-au cumpărat pentru a-şi înlocui vehiculele de tip microbuz.
„Sunt vehicule de familie… folosite pentru a pleca în weekend sau în vacanţă. Ne bucurăm de o mică minoritate a populaţiei urbane care a decis să facă din SUV simbolul luptei împotriva poluării”, a spus Chasseray pentru Le Parisien.
Şi la Lyon, autorităţile au anunţat taxe de parcare mai mari în funcţie de greutatea vehiculului începând de anul viitor, iar Grenoble este de aşteptat să introducă o schemă similară.