Simona Halep poate rămâne fără niciun ban de la compania care a produs suplimentul contaminat. Motivul pentru care nu vrea să o despăgubească

de: Beatrice Dumitru
25 09. 2023

Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj, dar a susținut mereu că nu a luat nicio subsatanță interzisă cu bună știință și a dat vina pe un supliment comtaminat. Ea a dat în judecată firma care l-a produs, dar compania nu vrea să-i plătească niciun ban și a spus și care este motivul.

De ce nu o despăgubește compania canadiană pe Halep

În ultimul an, Simona Halep a încercat șă-și dovedească nevinovăția după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Ea a susținut încă de la început că este nevinovată și că nu a luat nicio substanță interzisă cu bună știință, ci cauza dopajului este un supliment de colgen contaminat cu roxadustat.

În urmă cu o lună și jumătate, Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentul și a cerut despăgubiri financiare. Reprezentanții firmei au spus, neoficial, dar prin intermediul ”surselor” în presa din SUA, că sportiva nu va vedea niciun ban.

Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj.

Motivul pentru care compania canadiană refuză să îi dea bani sportivei este acela că tribunalul Sport Resolutions a concluzionat că substanța de Roxadustat găsită în corpul ei nu putea proveni doar din suplimentul KETO MCT, notează Tennis-Infinity.

Citește și: Altă veste proastă pentru Simona Halep. Ce rezultate i se anulează. Decizia tribunalului

Compania în cauză, Schinoussa Superfood, cu sediul în Canada, nu a făcut încă comentarii despre proces. Însă, a transmis că, în timpul procesului, instanța a acceptat afirmațiile lui Halep că a luat suplimente contaminate, dar cantitatea găsită nu ar fi putut proveni din doza ei de supliment.

Suspiciuni suplimentare cu privire la neregulile sale din pașaportul biologic nu au făcut decât să întărească decizia instanței de a o suspenda pe jucătoare”, potrivit sursei citate.

Câți bani a cerut Simona Halep companiei din Canada

Simona  Halep vrea să recupereze milioanele pierdute în ultimul an, în care a fost suspendată provizoriu, și cere despăgubiri firmei din Canada. Avocatul Simonei Halep, Bogdan Stoica, a fost întrebat ce daune vrea sportiva, însă nu a vrut să dezvăluie suma.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul Simona Halep. Ilie Năstase ar fi avut dreptate. „Răzbunare, dar de ce?”

”Nu pot să vă spun așa ceva! Va avea doar o influență pur civil-comercială, nu poate avea influență din punct de vedere al dosarului sportiv”, a spus avocatul Simonei Halep.

Specialiștii au estimat, insă, la circa zece milioane de dolari valoarea despăgubirilor cerute de fostul lider mondial, ținând cont că înainte de a fi suspendată ea încasa patru milioane de dolari anual doar din sponsorizări, plus alte milioane pentru turneele la care juca.

Pe locul trei pentru cele mai mari câștiguri din tenis

În anul 2020, Simona Halep a câștigat 6,9 milioane de dolari din turnee și patru milioane din contractele de sponsorizare. De aceea, sportiva a estimat că o sumă situată în jurul a zece milioane de dolari i-ar acoperi cât de cât pierderile.

În 2022, de exemplu, doar pentru competițiile la care a participat între lunile ianuarie și septembrie, dubla cîștigătoarea de Grand Slam a încasat 2,2 milioane de dolari.

Citește și: Ipoteză șocantă privind relația Halep – Mouratoglou. Ovidiu Ioanițoaia: „Îmi închipui că ați auzit și dumneavoastră zvonul, cine nu l-a auzit?!”

În cel mai bun an al carierei, 2018, fostul lider mondial a câștigat peste zece milioane de dolari din premiile aferente turneelor la care a participat. Atunci, a devenit campioană la Roland Garros și a jucat finală la Australian Open. Tot în acel sezon, a mai triumfat la Rogers Cup, a jucat finală la Roma și Cincinnati și a ajuns până în semifinale la Dubai și Indian Wells.

În total, în întreaga carieră, Simona Halep a câștigat 40,2 milioane de dolari din tenis, fiind întrecută de doar două sportive în istorie: Serena și Venus Williams.