Șeful de stat major al armatei germane a fost demis. Ce comentarii a făcut despre Rusia
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, l-a demis, luni, pe şeful de stat major al Bundeswehr, după comentariile controversate ale acestuia din urmă cu privire la capacităţile armatei ruse. Eberhard Zorn urmează să fie înlocuit cu generalul Carsten Breuer.
Remaniere la vârful Bundeswehr
Eberhard Zorn va fi înlocuit de generalul-maior Carsten Breuer în fruntea Comandamentului Teritorial al Forțelor Armate Germane (Bundeswehr). În septembrie 2022, Zorn, aflat în funcţie din 2018, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea Kievului de a învinge Rusia, temându-se și de un nou front al Moscovei pe lângă Ucraina.
„Kaliningrad, Marea Baltică, graniţa cu Finlanda, Georgia, (n.r. – Republica) Moldova (…) sunt multe posibilităţi. (n.r.- Preşedintele rus Vladimir) Putin ar avea capacitatea”, a spus el într-un interviu acordat săptămânalului german Focus.
Șeful de stat major al armatei germane, demis de ministrul Apărării, Boris Pistorius
Boris Pistorius l-a remaniat pe șeful Statului Major al Apărării, generalul Eberhard Zorn, aflat în funcție din 2018. Este ceea ce ziarul „Bild” susține că a aflat din surse guvernamentale federale. Zorn ar urma să fie înlocuit cu generalul-maior Carsten Breuer în fruntea Comandamentului Teritorial al Forțelor Armate Germane (Bundeswehr).
După invazia rusă a Ucrainei, Zorn a făcut furori cu o agendă emisă trupelor care evidențiază necesitatea ca Bundeswehr să-și intensifice pregătirea pentru războiul cu Rusia. Ulterior, generalul a acordat un interviu săptămânalului „Focus” în care a avertizat despre posibilitatea ca Moscova să deschidă un al doilea front „la Kaliningrad, în Marea Baltică , la granița cu Finlanda, în Georgia, în Moldova”. El a fost aspru criticat pentru aceste afirmații, fiind acuzat că a supraestimat grosolan capacitățile Forțelor Armate Ruse.
Eberhard Zorn, criticat dur de SUA
Fostul şef de stat major al armatei germane a justificat, de asemenea, reticenţa Berlinului de a livra arme grele către Ucraina. Aceste remarci i-au adus o serie de critici, în special din partea lui Ben Hodges, general american în retragere, care a comandat armata SUA în Europa.
În 2018, Zorn a fost numit în această funcţie de către conservatoarea Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării la acea vreme, înainte de a deveni preşedinta Comisiei Europene. Succesorul său, Carsten Breuer, s-a făcut remarcat în timpul pandemiei ca şef al celulei de criză a cancelariei pentru a lupta împotriva coronavirusului.