Se taie aceste pensii din România, inevitabil. Până pe 15 octombrie se schimbă Legea Pensiilor, e oficial
Reforma sistemului de pensii din România este foarte sus pe lista priorităților actualului Guvern. Nu de alta, dar riscăm să pierdem sume fabuloase de bani din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Până pe 15 octombrie, în aproximativ o lună, pensiile speciale trebuie tăiate. Deși inițiativa este una mai veche și nu este prima oară când se întâmplă acest lucru, în acest caz particular, după multiple amânări, a devenit o urgență națională. Un eșec ne-ar costa extrem de scump.
Pensiile de serviciu trebuie schimbate, e urgent
De când se cochetează cu schimbarea pensiilor din România și desființarea sau impozitarea pensiilor speciale, subiectul a devenit o urgență majoră cu o miză de miliarde de euro în fonduri europene. Proiecte importante de infrastructură riscă să nu se mai materializeze în următoarea perioadă, dacă până pe 15 octombrie nu se realizează toate țintele și jaloanele pentru cererea de plată numărul 3 din PNRR.
Una dintre măsurile foarte importante din spatele acelei cereri este dată de reforma pensiilor speciale. Din start, după cum a explicat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, țara noastră va pierde 1,4 miliarde de euro, prima pierdere dintr-un lung șir în cascadă.
Impozitarea pensiilor de serviciu intră la cererea de plată numărul 3 din PNRR, în timp ce reforma întregului sistem de pensii din România este legată de cererea de plată numărul 4.
„Angajamentul pe care ni l-am luat în Guvern (…) este ca toate jaloanele şi ţintele aferente Cererii de plată 3 să fie gata la 15 octombrie. Majoritatea lor în 30 septembrie.
Da, trebuie (ca legea pensiilor speciale să fie aprobată până la 15 octombrie – n.r.). Cererea de plată 3 nu include Legea pensiilor, doar pensiile de serviciu, Legea pensiilor intră în Cererea de plată 4. (…)
Ceea ce preocupă pe toată lumea, să vedeam această lege a pensiilor de serviciu odată aprobată şi promulgată de preşedintele României. Ne-a întârziat foarte mult”, a declarat Adrian Câciu miercuri, 6 septembrie, pentru Prima News.
Din păcate, indiferent ce planuri are Guvernul, sunt șanse mari ca respectiva lege să fie contestată din nou la CCR de către magistrați. Ministrul insistă că este nevoie de solidaritate cu statul român.
„Eu cred că şi dânşii trebuie să înţeleagă un lucru – există separaţia puterilor în stat, dar există şi o solidaritate a cetăţenilor şi a structurilor şi a categoriilor profesionale faţă de stat şi faţă de interesul naţional. Cred că este un moment în care şi dânşii ar trebui să înţeleagă. (…)
S-au armonizat nişte lucruri, discrepanţele erau foarte mari. (…) Noi ne dorim să treacă legea. Dacă o vor mai contesta, cred că se vor găsi amendamente care să fie în concordanţă cu decizia CCR”, a spus demnitarul.