Se schimbă TVA-ul în România, cresc taxele: ce scumpiri trebuie să mai suporte românii, cine va pierde, de fapt

de: Alexandru Puiu
07 07. 2023

Autoritățile române fac un efort supraomenesc în această perioadă să diminueze deficitul bugetar, să amplifice rata de colectare a taxelor și impozitele. Pentru că nu au făcut însă o treabă foarte bună pe acest subiect în trecut, soluția mai simplă este să crești taxele, mărești TVA-ul, ”dai în populație” și sper la mai bine. Din păcate, aproape de fiecare dată, o să iasă prost.

TVA-ul în turism, HoReCa, ospitalitate urmează să sară de la 9% la 19% în următoarea perioadă sau, în cel mai optimist caz, de la toamnă. Având în vedere un salt de 10% care se va reflecta în mod clar în prețuri, întregul domeniu va avea foarte mult de suferit, dacă inițiativa va ajunge să se materializeze, momentan este doar la stadiu de proiect.

Ce înseamnă majorarea TVA-ului pentru români

Anca Nedea Pavel este fostul șef al Autorității Naționale pentru Turism (ANAT) și a atras atenția asupra faptului că, dacă TVA-ul va crește cu 10% în turism, efectul va fi unul devastator și, mai ales, în cascadă, consecințele resimțindu-se în întregul spectru al ospitalității autohtone. Până și angajările de personal vor avea de suferit, împreună cu calitatea serviciilor.

„O creştere a TVA de încă 10 procente peste şocul produs anul ăsta antrenează o creştere tarifară, nu numai cu 10 procente ci o creştere mult mai mare. Ar însemna stoparea investițiilor din industrie, ar însemna împingerea antreprenorilor în evaziune fiscală, numai din motive de subzistenţă, de a rezista, ar însemna angajarea unui număr de oameni mult mai mic.

Înseamnă un întreg efect în cascadă, pe toată nişa de furnizori, care în industria ospitalităţii sunt nenumăraţi, din construcţii, investiţii. Tot ce înseamnă pe zona comercială, furnizori, pe lângă faptul că le va afecta cifra de afaceri, vor antrena la rândul loc creşteri la preţurile de vânzare”, a afirmat fostul șef al ANAT la Prima News.

Dincolo de o opinie abstractă, ea atras atenția asupra faptului că românii oricum nu-și permiteau suplimentarea bugetelor de vacanță peste voucherele pe care le primeau în acest scop, mai ales în rândul bugetarilor. „Să vedeţi cum terasele rămân goale, pentru că vin pe vouchere de vacanţă dar nu au disponibilitate să îşi completeze experienţa”, a precizat Anca Nedea Pavel.

Vizavi de introducerea voucherelor de vacanță de la stat și în mediul privat, beneficiile ar fi majore și imediate. „Cei cu venituri mici au ajuns cu voucherele de vacanţă să îşi cunoască ţara. Cu această completare, se repară o mare nedreptate şi un dezechilibru”, a precizat aceasta.