S-ar putea schimba harta României: anunțul la care nu se mai aștepta nimeni: ”obiectivul nostru suprem, reunificarea”

de: Alexandru Puiu
03 07. 2023

Harta României nu a mai suferit schimbări semnificative de aproximativ 100 de ani. Cu toate acestea, există mai multe inițiative care s-ar putea materializa în următoarea perioadă și care s-ar putea să influențeze semnificativ dimensiunea meleagurilor mioritice.

Vlad Filat este fostul premier al Republicii Moldova și unul dintre personajele controversate ale politicii de peste graniță. În același timp, rămâne un personaj foarte influent, mai ales că a fost ales noul șef al PDLM – Partidul Democrat Liberal din Moldova. Problemele sale de imagine au plecat de la faptul că a fost judecat și condamnat pentru corupere pasivă și trafic de influență. Lăsând însă la o parte conflictele sale cu legea, Filat a fost și rămâne un înverșunat promotor al unirii Republicii Moldova cu România.

Vlad Filat și unirea României cu Republica Moldova

La scurt timp după ce a fost ales lider PDLM din nou pentru un mandat de patru ani, fiind de altfel și singurul candidat, liberal-democratul a insistat din nou pe planul său măreț.

,,La baza tuturor acțiunilor noastre, în continuare, va sta obiectivul nostru suprem reunificarea Republicii Moldova cu România. De la apariția sa ca stat, Republica Moldova a experimentat tot felul de regimuri mai mult sau mai puțin democratice care, din păcate, nu au adus bunăstare, ba mai mult au adus la depopularea masivă a țării și la o sărăcire accentuată a unor pături largi de populație. O bună perioadă de timp, am crezut că singura opțiune a Republicii Moldova spre o viață mai bună este doar aderarea la Uniunea Europeană, această este calea prin care am crezut că ne vom regăsi cu România. A fost o greșeală politică neintenționată, oarecum limitativă”, a declarat fostul premier de la Chișinău.

Nu puteau lipsi din discursul noului președinte PDLM referințele la conflictul din Ucraina și apropierea Republicii Moldova de acel război, un alt argument pentru apropierea cât mai rapidă de România.,,Ultimele evoluții internaționale dictate de războiul de la frontierele noastre, dar și situația concretă în care ne aflăm noi, aici, în Republica Moldova ne impune să analizăm serios posibilitatea reunificării celor două state românești: Republica Moldova și România, și revenirea la România Mare de unde am fost rupți prin forța militară fără a fi vreodată întrebați dacă voim sau nu să facem din Uniunea Sovietică. Cred că adevăratul proiect de țară al PLDM trebuie să fie reunificarea celor două state românești, așa cum este de altfel stipulat și în Declarația de Independență a Republicii Moldova. Reunificarea Republicii Moldova cu România nu este doar un act și lucrul ăsta trebuie să-l înțeleagă toți. O sesiune de vot cum a fost în anul de grație 1918 și un proces instituțional care trebuie să cuprindă toate sectoarele societății”, a concluzionat fostul premier al Republicii Moldova în perioada 2009 – 2013. El a făcut pușcărie între octombrie 2015 și decembrie 2019, reintrând în politică imediat după eliberare.