Se interzic centralele pe gaz, este lovitura momentului pentru românii care stau la bloc: țările UE care au confirmat decizia
Este tot mai evident faptul că e doar o chestiune de timp până când vom avea în vigoare o lege care să interzică utilizarea centralelor pe gaz. Deja suntem din ce în ce mai aproape de o astfel de inițiativă legislativă în Uniunea Europeană.
Pe fondul emisiilor mari de carbon ce au ca sursă centralele termice pe gaz, autoritățile caută soluții pentru ca oamenii să identifice alte metode de a se încălzi în locuințele lor și vom ajunge ca, în curând, să nu mai putem folosi aceste centrale atât de larg răspândite în țara noastră.
Lovitură dură pentru toți românii care stau la bloc
Deja în cadrul REPowerEU se propune eliminarea centralelor ce se folosesc de combustibilii fosili, pentru binele mediului înconjurător. Mai mult decât atât, potrivit unei analize Hotnews.ro, „REPowerEU încurajează statele membre să introducă interdicții naționale pentru centralele de apartament care utilizează combustibili fosili în clădirile existente și noi. Deși există astfel de intenții la nivelu UE, nu există încă o legislație a UE care să impună astfel de interdicții”.
În linii mari, trebuie să știi că REPowerEU este un plan pentru:
-economisirea energiei
-producerea de energie curată
-diversificarea surselor noastre de energie.
Sursa citată vorbește și despre faptul că mai multe state europene au făcut deja pași în această direcție. Este vorba despre opt țări ce au început să se alinieze din punct de vedere legislativ la cele mai noi norme și cerințe de ordin climatic recomandate de autoritățile Uniunii Europene. Concret, este vorba despre Danemarca, Norvegia, Olanda, Franța, Austria, Germania, Marea Britanie și Belgia.
„Noile realități de la nivel geopolitic și de pe piața energiei ne obligă să accelerăm drastic tranziția către o energie curată și să mărim independența energetică a Europei față de furnizorii care nu sunt de încredere și față de combustibilii fosili volatili”, transmit oficialii europeni.