Se dau 1000 de lei de la stat, în 2023: cel mai nou ajutor financiar pentru români, oficial

de: Alexandru Puiu
07 04. 2023

Autoritățile române introduc de mai multe ori pe an diverse programe financiare pentru a întinde o mână de ajutor românilor mai mult sau mai puțin vulnerabili. De această dată, este vorba de un sprijin de 1000 de lei pentru un număr surprinzător de mare de români.

Cel mai recent anunț legate de un ajutor financiar vine de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vizând fermierii specializați pe cultivarea de cartofi. Pe site-ul instituției, la secțiunea Transparență decizională, tocmai a fost publicat un proiect de hotărâre menit să detalieze particularitățile schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum” în anul 2023.

Câți bani primesc fermierii români cultivatori de cartofi

Suma totală alocată este 14.800.000 lei sau aproximativ 2,96 milioane de euro, cu mențiunea că, per beneficiar, discutăm de 1000 de lei pe hectar sub formă de euro. Este însă foarte important de reținut că există o regulă foarte importantă pentru încadrarea în acest ajutor. Cultivatorii trebuie să aibă o producție minimă de 15 tone de cartofi la hectar, din care să comercializeze cel puțin 6 tone la hectar până la data de 17 noiembrie 2023.

Dincolo de asta, lista completă a condițiilor de eligibilitate poate fi parcursă mai jos:

  • să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;
  • să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața înscrisă în program, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;
  • să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;
  • să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.

În ceea ce privește beneficiarii, ei pot fi:

  • producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil pana la 31 decembrie 2023;
  • producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008;
  • producătorii agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;
  • producătorii agricoli persoane juridice.

Dacă vrei să te înscrii în program, pe lângă o cerere, ai nevoie de următoarele documente:

  • copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal daca cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
  • copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023;
  • împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
  • copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
  • dovadă cont activ bancă/trezorerie;
  • adeverința în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2023, care atesta suprafața de teren cultivată cu cartof de consum utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;
  • declarații pe propria răspundere.

Termenul de înscriere este 15 mai, inclusiv