Scenariu sumbru pentru Europa, în următorii ani. Agenția de Mediu, avertisment. „Va fi noua normalitate”

de: Ana Anițoiu
15 06. 2023

Agenţia Europeană de Mediu a lansat un avertisment cu privire la un scenariu sumbru ce vizează Europa în următorii ani. Instituția a făcut o analiză ce leagă fenomenul schimbărilor climatice de impactul asupra vieţii, societăţii şi economiei.

Scenariul sumbru pentru Europa anticipat de Agenția de Mediu

Potrivit Agenției Europene de Mediu, seceta și inundațiile sunt noua normalitate pentru continent. Proiecțiile climatice pe termen lung indică faptul că Europa de Sud şi Centrală va deveni şi mai uscată şi mai caldă pe parcursul secolului XXI.

Dacă temperaturile globale vor creşte cu 1,5 grade faţă de nivelul din 1990, pierderile economice totale în toate sectoarele economice legate de secetă vor crește considerabil până la sfârşitul acestui secol. Concret, acestea vor atinge pragul de 25 de miliarde de euro pe an, de la 9 miliarde de euro pe an, cât sunt în prezent.

Pagubele estimate de specialiști, mai mari în alte scenarii

Însă, specialiștii au estimat că pagubele pot fi și mai mari, în două alte scenarii. Mai exact, acestea cresc la 31 de miliarde de euro cu o încălzire globală de două grade Celsius şi până la 45 de miliarde de euro la trei grade Celsius.

Pe de altă parte, temperaturile extreme și seceta nu sunt singurele ameninţări la adresa Europei şi a statelor sale. Specialiștii se așteaptă ca perioadele lungi de absenţă a ploii să alterneze cu ploi abundente.

Astfel, potrivit specialiștilor de la Agenția Europeană de Mediu, continentul se îndreaptă către un scenariu de precipitaţii abundente ce „va creşte peste cea mai mare parte a Europei”, ducând la o incidenţă mai mare a inundaţiilor.

Conform Serviciului pentru Schimbări Climatice Copernicus, pe fondul temperaturilor medii înregistrate pe tot parcursul anului trecut, anul 2022 a fost declarat cel de-al cincilea la rând în care au fost înregistrate temperaturi atât de ridicate. Recordul a fost calculat pe toată perioada de când s-a început colectarea datelor referitoare la climă, în secolul al XIX-lea.

Temperaturile din Europa au crescut de două ori mai mult față de media înregistrată în ultimii 30 de ani. Astfel, Europa a devenit continentul pe care s-a înregistrat cea mai mare rată de creștere dintre toate continentele lumii.