Săptămâna de lucru de patru zile în România: un vis frumos pentru angajați, dar nu și pentru angajatori

de: Alexandru Puiu
15 03. 2023

În ultimele luni, s-a dezbătut din ce în ce mai mult posibilitatea introducerii săptămânii de lucru de patru zile în diverse țări de pe mapamond, inclusiv România. Din păcate, majoritatea companiilor din țara noastră nu sunt foarte încântate de perspectiva implementării unui astfel de program.

Un studiu recent realizat de cei de la BestJobs atrage atenția asupra faptului că șase din zece companii din România sunt reticente atunci când vine vorba despre a adopta săptămâna de lucru de patru zile, indiferent de rezultatele pozitive ale experimentelor în acest sens din alte state, multe dintre ele din Europa. De partea cealaltă a baricadei, 80% dintre angajați și-ar dori să lucreze doar patru zile pe săptămână, chiar dacă discutăm de creșterea programului de lucru de la 8 ore la 10 ore pe zi.

De ce nu vor patronii români program de patru zile pe săptămână

În timp ce 80% dintre angajații români și-ar dori să lucreze 4 zile pe săptămână, 40% dintre angajatori sunt îngrijorați de perspectiva că un astfel de program ar influența negativ capacitate oamenilor de a se concentra și implicit, nivelul de productivitate ar scădea. Mai mult decât atât, cu un program zilnic prelungit, 35% dintre patroni se gândesc că salariații ar ajunge la extenuare. Partea un pic ciudată este că majoritatea experimentelor pe acest subiect arată exact contrariul.

Cu o zi în plus liberă sau un weekend prelungit constant, participanții la analiză au afirmat că ar face mai multe activități în familie (59%), s-ar ocupa de sarcinile administrative de care nu se pot ocupa în timpului programului de lucru (44%), ar dedica mai mult timp pasiunilor şi hobby-urilor (40%) sau ar alege să se odihnească (39%).

“Săptămâna de lucru de patru zile revine în atenţia jucătorilor de pe piaţa muncii, întrucât cel mai mare experiment internaţional în acest sens s-a încheiat de curând şi a avut rezultate pozitive. În Marea Britanie, 92% dintre companiile care au testat formatul cu 4 zile lucrate în loc de 5, fără a creşte numărul de ore din programul zilnic, au de gând să continue, în timp ce 30% vor îl adopta definitiv”, se precizează în concluziile cercetării.

În plus, consensul printre experți este că săptămâna de lucru ar avea un efect pozitiv asupra modului de lucru. “Aşa cum munca remote era privită ca excepţie înainte de pandemie, aşa pare să fie şi săptămâna scurtă de lucru acum. Nu e de mirare că o astfel de tendinţă este atât de bine primită în rândul angajaţilor, mai ales după impactul asupra bunăstării psihice al ultimilor ani. Angajaţii vor mai mult timp liber, pentru a se deconecta de presiunea de la job, pentru a dedica familiei şi celor dragi, pentru a investi în activităţi cu impact în sănătatea fizică şi psihică, după cum ei declară în cadrul sondajului.

Angajatorii ar trebui să fie deschişi la o astfel de măsură, pentru că va ajunge să fie cel puţin la fel de apreciată cum este în prezent flexibilitatea şi va contribui la atragerea şi retenţia angajaţilor valoroşi. În plus, se pot găsi formule de distribuire a activităţii care să asigure prezenţa unei părţi dintre angajaţi la birou în fiecare zi lucrătoare, astfel încât să se plieze pe programul clienţilor”, susţine Ana Vişian, marketing manager BestJobs.

Realitatea din piața muncii actuală de la noi este că patru din zece angajați lucrează în sistem hibrid, 29% își desfășoară activitatea în mod remote exclusiv, iar 28% s-au întors complet la birou. Sistemul hibrid este implementat diferit de la o companie la alta, astfel că peste o treime (37%) lucrează o singură zi de la birou şi patru de acasă. Alţi 28% merg la sediu două zile pe săptămână, 20% fac această navetă pentru trei zile pe săptămână, în timp ce 14% lucrează o singură zi de acasă, conform Economedia.ro.