S-au luptat să nu le afli averea, dar au pierdut: lista românilor care trebuie să-ți spună salariul, banii din bancă, proprietățile

de: Alexandru Puiu
05 06. 2023

În România, majoritatea celor cu funcții de conducere în instituții de stat, companii de stat și administrație publică sau centrală , în mod normal, ar trebui să completeze o declarație de avere. Proprietățile și salariul trebuie să fie publice. Cu toate acestea, nu mai puțin de 71.000 de șefi de companii de stat au solicitat ca acest lucru să nu se întâmple. Nu le-a ieșit.

Un proiect de lege adoptat în Senat și care trebuie să treacă de Camera Deputaților, înainte să ajungă la președinte pentru promulgare vine cu o lovitură dureroasă pentru românii cu funcții care sperau să-și ascundă averea după deget. Se pare anonimizarea veniturilor nu va mai fi posibilă. Acest efort legislativ vine după ce, în 2022, nu mai puțin de 71.000 de persoane care aveau obligația declarării averii ca urmare a funcțiilor deținute în companii de stat, locale sau naționale, și regii autonome, au solicitat secretizarea acestor venituri.

Ce spune legea, ce și-au dorit directorii bugetari

Conform legislației în vigoare, Agenția Națională de Integritate asigură afișarea și menținerea declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese ale funcționarilor și demnitarilor, pe pagina de internet a instituției, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepția localității unde sunt situate, adresei instituției care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum și a semnăturii olografe. Declarațiile de avere și declarațiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituției și a Agenției pe toată durata exercitării funcției sau mandatului și 3 ani după încetarea acestora, conform Profit.ro.

Noul efort legislativ vine în completarea legii deja existente. Inițiat de liderii PSD din Senat și Camera Deputaților, acesta este o consecință a faptului că s-a înregistrat ”o creștere semnificativă a solicitărilor de anonimizare a veniturilor de către persoane care dețin funcții pentru care există obligația declarării averii și care fac parte din regii autonome de interes național sau local, companii și societăți naționale sau societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ”, dar și funcționari ai autorităților publice centrale ori locale, care nu doresc expunerea transparentă a veniturilor.

”În acest sens, arătăm că în cursul anului 2022, respectiv în perioada ianuarie 2022 – octombrie 2022, au fost înregistrate 71.870 de cereri de anonimizare a veniturilor, numărul mare de solicitări îngreunând activitatea inspectorilor de integritate, raportat la numărul posturilor efectiv ocupate de inspectorii de integritate”, se arată în motivarea proiectului menționat.

În final, următorii români sunt obligație prin lege să-și declare averea și interesele financiare, fără posibilitatea de solicita anonimizarea:

1. Președintele României;

2. consilierii prezidențiali și consilierii de stat;

3. președinții Camerelor Parlamentului, deputații și senatorii;

4. membrii din România în Parlamentul European și membrii în Comisia Europeană din partea României;

5. primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilații acestora, precum și consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;

6. membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

7. judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, asimilații acestora, precum și asistenții judiciari;

8. personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor;

9. judecătorii Curții Constituționale;

10. membrii Curții de Conturi și personalul cu funcții de conducere și de control din cadrul acesteia;

11. președintele Consiliului Legislativ și președinții de secție;

12. Avocatul Poporului și adjuncții săi;

13. președintele și vicepreședintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;

14. membrii Consiliului Concurenței;

15. membrii Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității;

16. membrii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;

17. membrii Consiliului Economic și Social;

18. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

19. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;

20. membrii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;

21. membrii Consiliului Național al Audiovizualului;

22. membrii consiliilor de administrație și ai comitetelor directoare ale Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de Televiziune;

23. președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Integritate, precum și membrii Consiliului Național de Integritate;

24. directorul general și membrii consiliului director al Agenției Naționale de Presă AGERPRES;

25. directorul Serviciului Român de Informații, prim-adjunctul și adjuncții săi;

26. directorul Serviciului de Informații Externe și adjuncții săi;

27. personalul diplomatic și consular;

28. directorul Serviciului de Protecție și Pază, prim-adjunctul și adjunctul său;

29. directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, prim-adjunctul și adjuncții săi;

30. aleșii locali;

31. persoanele cu funcții de conducere și de control, precum și funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special, care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor autorităților publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituțiilor publice;

32. persoanele cu funcții de conducere și de control din cadrul unităților sistemului de învățământ de stat și unităților de stat din sistemul de sănătate publică;

33. personalul încadrat la cabinetul demnitarului în administrația publică centrală, precum și personalul încadrat la cancelaria prefectului;

34. membrii consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ;

35. guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administrație, angajații cu funcții de conducere ai Băncii Naționale a României, precum și personalul din conducerea băncilor la care statul este acționar majoritar sau semnificativ;

36. personalul instituțiilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, implicat în realizarea procesului de privatizare, precum și personalul instituțiilor și autorităților publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare;

37. președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor și confederațiilor sindicale;

38. prefecții și subprefecții;

39. candidații pentru funcțiile de Președinte al României, deputat, senator, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar;

40. președinții, vicepreședinții, secretarii generali, directorii economici și/sau trezorierii federațiilor sportive naționale, ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai Comitetului Național Paralimpic.