S-a schimbat legea pensiilor în România, s-a promulgat. Ce trebuie să știe toți pensionarii, care sunt schimbările

de: Alexandru Puiu
20 10. 2023

Autoritățile române se află sub o presiune enormă din partea Bruxelles-ului să aducă mai multe modificări sistemului de pensii din România, să-l facă mai sustenabil, echitabil și, mai ales, să se alinieze la angajamentele țării noastre prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

La finele acestei săptămâni, președintele României Klaus Iohannis a promulgat noua lege a pensiilor speciale. În practică, noul act normativ modifică și completează mai multe particularități ale Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal. Gestul președintelui vine la doar câteva zile după ce Camera Deputaților a adoptat proiectul, după ce a încercat să-l alinieze la decizia Curții Constituționale.

Citește și: Cum ajungi să ai pensie de 50.000 de lei în România sau 10.000 de euro pe lună. Topul celor mai bogați pensionari

Ce s-a schimbat la legea pensiilor speciale, cum sunt afectați românii

Conform modificărilor legislative proaspăt promulgate, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și de la Curtea Constituțională, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în această funcție, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani. Acest mecanism se aplică și orice alt personal de specialitate juridică din România.

În ceea ce privește modul în care se va calcula pensia acelor persoane, nu poate depăși un cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare, dar și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de pensionare. Nu în ultimul rând, sub nicio formă, nu va mai fi posibil abuzul de la ora actuală în care cuantumul net al pensiei de serviciu depășește venitul net din ultima lună de activitate.

Citește și: Pensiile se măresc de câteva ori: primii bani deja s-au virat, urmează și alții

Ce pune noua lege a pensiilor de serviciu din România

„De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională. Și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii. În acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate”, mai stipulează legea.

„În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare. Și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate. Înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie. Din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate. (…) Raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”, se mai arată în același document promulgat de președintele Klaus Iohannis ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.