Românii scapă de sărăcie: scumpirile dispar de parcă sunt șterse cu buretele, vestea momentului în țară

de: Mădălina Bahrim
16 02. 2023

După un an de zile în care ne-am confruntat cu o inflație galopantă ce a scăpat de sub control nu doar în România, ci și pe plan european, aceasta ar fi intrat acum pe o fază de platou, urmând să înceapă să scadă. Practic, a rămas doar o chestiune de timp până când prețurile la bunuri și servicii vor intra în declin.

Inflația este cel mai periculos fenomen economic pentru buzunarul omului de rând. Sub auspiciile acesteia, puterea de cumpărare scade, iar în cazul în care veniturile nu cresc atât de puternic încât să acopere rata inflației, oamenii se vor confrunta cu un nivel de trai din ce în ce mai scăzut, sărăcia fiind după colț.

Deși am traversat niște luni dificile, se pare că putem vedea deja luminița de la capătul tunelului, cel puțin asta pare să ne transmită economiștii.

Fix în momentul în care nu mai sperai la prețuri mici, iată că se întâmplă

De exemplu, în opinia președintelui Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, inflația din România a intrat deja pe o fază de platou și urmează să asistăm la scăderea ei, dacă factorii de decizie vor lua măsurile potrivite pe piața bugetară și monetară, în perioada următoare.

“Am asistat la o resurgenţă puternică a inflaţiei, poţi să îi spui o chiar o explozie, în 2021. Aproape două decenii am trăit sub regim de inflaţie foarte joasă, un regim totodată de rate de dobândă foarte joase.

Nu cred că acum există o raţiune pentru a intra iar în istoria explicativă a acestui regim de inflaţie foarte joasă şi regim de rate de dobândă foarte joase pentru că acestea sunt dezbateri care nu mai reprezintă o noutate şi ne-am omorî timpul să intrăm iar în această arheologie a desfăşurării faptelor.

Este o constatare că inflaţia a crescut foarte, foarte mult în 2022, ea se simţea şi în 2021, şi ce cred că merită să menţionez de la început este că s-a ajuns, se pare, pe un platou şi de acum va urma declinul inflaţiei dacă politicile, fără îndoială, vor fi corespunzătoare, şi aici am în vedere politicile monetare, care s-au înăsprit mult, mult, chiar dacă ratele de politică monetară au rămas negative în termeni reali, dar ele s-au înăsprit foarte mult, şi, totodată, politicile bugetare.

Spun politicile bugetare pentru că partea fiscală este o componentă a unei politici bugetare. Foarte mult depinde, sau poate în primul rând, în condiţiile de acum, de cheltuieli, conduita politicii fiscale”, a explicat joi Daniel Dăianu, la conferinţa “Economia şi inflaţia”, din ciclul “România încotro?”, eveniment organizat de Oxygen Events.