Românii care primesc 3.000 de lei indiferent de venit. Ce trebuie să facă pentru vouchere și unde se dau

de: Denisa Dudescu
24 06. 2023

Primăria din Sectorul 1 oferă stimulente financiare în valoare de 1000, 2000 sau 3000 lei pentru gospodăriile din Sector. Cei care vor să beneficieze de acest ajutor trebuie să depună actele online până pe 30 iunie.

Ce acte sunt necesare

Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1 au adoptat în decembrie anul trecut regulamentul prin care Primăria Sectorului 1 le va deconta direct cetățenilor cheltuieli cuprinse între 1.000 lei și 3.000 lei pentru facturi de energie și cheltuieli care țin de eficientizarea energetică a locuinței.

„Ținând cont de criza energetică globală, fără precedent în istoria modernă, și de impactul negativ al acesteia asupra calității vieții cetățenilor Sectorului 1 al Municipiului București, precum și asupra mediului înconjurător.

Primăria Sectorului 1 București acordă stimulente financiare sub forma decontării directe către beneficiari ai cheltuielilor pentru plata facturilor la serviciile destinate asigurării energetice minimale, a achiziționării de bunuri și servicii, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii fenomenului de sărăcie energetică”, se arată în comunicatul transmis de primăria Sectorului 1.

Cine sunt beneficiarii

  1. au vârsta de minimum 18 ani împliniți;
  2. au domiciliul sau reședința în Sectorul 1 al Municipiului București, după cum rezultă din documentul de identitate sau din viza de reședință aplicată cel târziu la data de 01.11.2022, și
  3. au un buletin/document asimilat/carte de identitate valabilă, și
  4. fac parte dintr-o gospodărie și își declară calitatea de reprezentant al gospodăriei.

„De cand am început lupta împotriva jafului PSD-PNL din Primăria Sectorului 1, am economisit sute de milioane de lei, pe care acum le redirecţionăm către cetăţenii sectorului. Este dreptul cetăţenilor Sectorului 1 să beneficieze de banii aceştia care sunt de fapt ai lor,” spunea Clotilde Armand în urmă cu ceva timp.

Pentru a profita de această inițiativă, cetățenii din Sectorul 1 al capitalei au la dispoziție o platformă online atât pentru încărcarea documentelor, cât și pentru obținerea de informații suplimentare. Accesezi www.ticheteanticriza.primarias1.ro , urci facturi de energie electrică, gaze naturale sau electrocasnice și, în teorie, lucrurile ar trebui să meargă ca unse. Tot acolo, locuitorii sectorului 1 vor completa codul IBAN al contului bancar unde vor primi până la 3.000 de lei, mai indică sursa menţionată.

Până când trebuie depuse actele

  • 30 Iunie 2023 pentru trimiterea cererilor de decontare directă însoțite de documentele cerute;
  • 31 Iulie 2023 pentru efectuarea decontărilor directe către beneficiari.