România, la coada Europei, din nou: românii sunt primii la sărăcie, la lipsa accesului la mâncare adecvată

de: Alexandru Puiu
11 07. 2023

În timp ce pătura de mijloc dispare pe zi ce trece în România, dacă a existat vreodată, cei mai săraci români devin și mai săraci. Așa s-a ajuns în situația în care un procent copleșitor de mare din populația României nu-și mai permite ”luxul” unei mese adecvate.

Institutul European de Statistică, Eurostat, a publicat cea mai recentă analiză referitoare la nivelul de sărăcie din țările europene, luând în calcul posibilitatea oamenilor de a-și permite o alimentație adecvată, cantitativ și calitativ. În mod aproape previzibil, România și Bulgaria se află în frunte clasamentului rușinii. Nu mai puțin de 43% dintre români sunt expuși riscului de sărăcie, în creștere semnificativă de la un an la altul, în timp ce procentul în Bulgaria este de 44,6%.

Cât de săraci sunt românii, de fapt, în raport cu Europa

În rândul țărilor din Uniunea Europeană, 8,3% din populația nu și-a permis în 2022 să mănânce o masă care să conțină carne, pește sau un echivalent vegetarian la fiecare două zile, în creștere cu 1% față de 2021. Dacă analizăm riscul de sărăcie, media europeană a fost de 19,7% din populație, cu 2,2 procente mai mult decât în 2021. Cea mai mare pondere a persoanelor aflate în risc de sărăcie care nu-și pot permite o masă adecvată s-a înregistrat în Bulgaria – 44,6%, România – 43% și Slovacia – 40,5%. La polul opus, cea mai mică pondere raportată la aceeași referință s-a înregistrat în Irlanda (5%), Luxemburg (5,1%) și Cipru (5,6%).

Conform Economedia, capacitatea de a-și permite o masă cu carne, pui, pește sau echivalent vegetarian la fiecare două zile se numără printre elementele observate la nivelul gospodăriei pentru a calcula rata de deprivare materială și socială severă. Acesta este unul dintre indicatorii principali ai Pilonului european al drepturilor sociale – Tabloul de bord social al indicatorilor.

Pe termen lung, Uniunea Europeană, pe lista de Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), a inclus și capacitatea populației de a-și permite o masă adecvată și eradicarea foametei în blocul comunitar, împreună cu desființarea tuturor formelor malnutriție, facilitând concomitent accesul la o alimentație sigură, nutritivă și adecvată.