România, demonstrație de putere în UE: le arătăm că suntem bogați, dar și omenoși
România și Republica Moldova sunt strâns legate între ele de multe aspecte culturale, lingvistice și istorice, iar anii ce vor urma ne vor uni și mai profund, dat fiind faptul că țara noastră întinde o mână de ajutor vecinilor de peste Prut.
Dat fiind faptul că România are avantajul de a fi deja membră a Uniunii Europene, tocmai și-a afirmat susținerea pentru ca și țara vecină să ajungă să facă parte din marea familie europeană, astfel încât cetățenii săi să se poată dezvolta din toate punctele de vedere, într-un stat performant.
România va fi aplaudată de toată Europa pentru acest gest
„Marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova sunt şi români de pretutindeni, fie că trăiesc în ţară sau în afara graniţelor ţării. Unii au şi cetăţenie română, alţii – nu. În egală măsură, sunt români de pretutindeni şi sunteţi bine-veniţi acasă: la Bucureşti sau la Chişinău.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din Guvernul României se ocupă de politicile de sprijinire a românilor din afara graniţelor ţării, adică din lumea întreagă. Datoria noastră, a statului român este să-i sprijinim pe români acolo unde trăiesc ei. Datoria noastră, a României, este să ne asumăm să sprijinim Republica Moldova în vederea aderării la comunitatea europeană.
De ce? Pentru că aşa cum un părinte are datoria să-şi sprijine copilul, aşa face şi România: are datoria să sprijine Republica Moldova şi o face cu succes”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.
Declarația oficialului român a fost făcută la finele acestei săptămâni, la „Congresul Diasporei 2023, Moldova sunt EU”, organizat la Chişinău.
Din nefericire, gradul de sărăcie și excluziune socială este unul ridicat în țara vecină, însă odată cu parcurgerea drumului său de integrare europeană și pe măsură ce Moldova va avea acces la tot mai diverse surse de finanțare și programe de dezvoltare, e de așteptat ca economia țării să se dezvolte, iar cetățenii să se bucure de un nivel de trai mai ridicat.