Realitatea pensiilor din România, în cifre exacte. Vestea bună a momentului pentru pensionari vine în 2024
Legea Pensiilor din România, care tocmai a fost actualizată și s-a bucurat de un vot afirmativ în senat pe repede înainte, vine cu vești bune pentru milioane de pensionari și încearcă să remedieze o serie de inechități în sistem.
Chiar dacă, în teorie, pensiile românilor se vor majora în două reprize în 2024, odată de la 1 ianuarie cu 13,8% și a doua oară de la 1 septembrie cu până la 40%, noua lege a pensiilor, care prevede ajustările respective, ridică și multe întrebări. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a început să facă turul televiziunilor pentru a oferi câteva lămuriri. În primul rând, a oferit asigurări că fondurile din spatele acestui program de ajustare a pensiilor există și, pe termen lung, este sustenabilă.
Ce pensii sunt în România, cu ce bani se descurcă românii
În opinia șefului executivului, având în vedere cât de puțin câștigă majoritatea pensionarilor, o nouă lege era cât se poate de necesară.
„Normal că există bani. Legea pensiilor se va pune în aplicare. Anul viitor, pensiile vor crește de două ori, o dată la 1 ianuarie, cu 13,8%. Și pe urmă, tot sistemul de pensii va trebui, vor intra recalculările și de la 1 septembrie va intra iarăși legea în vigoare cu recalculare. Este sustenabilă. Peste 85% dintre pensionari au o pensie mai mică de 3.000 lei. Asta este realitatea!
Peste 60% dintre pensionarii din România au o pensie mai mică de 2.000 lei. Cum să comentez eu așa ceva? Cum să nu fie o prioritate pentru oricine? Eu am înțeles. Cred că în 2021, când era accidentul României premier, nu s-au mărit deloc pensiile. Am intrat în 2022, am avut o discuție cu dl Nicolae Ciucă, total îndreptățită. Şi dânsul a susținut… Despre ce vorbim?”, a declarat premierul pentru Antena 3 CNN.
Care sunt șansele să rămânem fără bani de pensii
„Sunt pensii care se vor mări și cu 40%, sunt pensii care se vor mări sub 40%. Creșterea de 13,8 va fi dată la toată lumea. Nu va scădea nicio pensie și, anumite pensii, prin recalculare, prin introducere noilor grile, vor crește mai mult de 13,8%, unele chiar până la 40%. E lege. Cum adică să vă garantez
Legea a trecut în Senat, ieri. Va trece și va fi promulgată, sper. Vă citez prin primul ministru PNL, Orban, care a fost întrebat public de ce nu mărește pensiile și a răspuns senin: ‘știu că este lege, dar nu le măresc.’ Noi nu suntem PNL, noi suntem PSD și ne ținem de cuvânt”, a declarat Mihai Tudose pentru Antena 3 CNN. Nu putea lipsi un atac la colegii de coaliție din PNL, deși legea a fost realizată împreună. Pe de altă parte, se pare că a început campania electorală, iar în mentalul colectiv românesc trebuie să se producă această rupere.