Putin bagă frica în Europa. Unde a apărut cu „valiza nucleară” FOTO

de: Cătălina Burghelea
03 02. 2023

Președintele rus Vladimir Putin a venit, joi, cu „valiza nucleară” la Volgograd, unde a participat la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria armatei sovietice asupra forţelor naziste în bătălia de la Stalingrad, notează publicaţia britanică The Mirror şi agenţia ucraineană de presă Unian.

Putin dă un semnal extrem de periculos

Agenţii de securitate ai liderului de la Kremlin, care l-au însoţit pe Putin la ceremonia depunerii de flori la monumentul consacrat soldaţilor sovietici căzuţi în cursul bătăliei de la Stalingrad, au fost văzuţi şi fotografiaţi cu două valize negre în mâini. Se crede că unul ducea aşa-numita „valiză nucleară”, iar cel de-al doileaa avea un diplomat cu un presupus scut pliabil pentru intervenţie în cazul unui posibil atac armat împotriva dictatorului.

Măsuri stricte de securitate la Volgograd

La Volgograd, președintele rus a fost zărit în limuzina sa blindată Aurus, într-un convoi format din 25 de vehicule, inclusiv o ambulanţă, şi sub o pază strictă. Mai mulți lunetişti au fost amplasați strategic, pentru a-l proteja pe Vladimir Putin, iar guvernatorul local Andrei Bocearov a trebuit să stea forțat nouă zile în carantină, înainte de a se apropia de șeful statului.

În plus, localnicii au primit ordin să îşi ia liber de la serviciu, pentru fi ţinuţi departe de străzi, cu excepţia câtorva rezidenţi aleşi, care au trebuit, de asemenea, să treacă prin mai multe zile de izolare şi cărora li s-a interzis să se apropie de Putin.

Acuzații pentru liderul rus

Opozantul Boris Vişnevski l-a acuzat pe dictatorul rus că a folosit ceremoniile de joi pentru a ţine un „discurs propagandistic” legat de războiul său din Ucraina, care a dus deja la moartea a mii de cetăţeni ruşi.

Potrivit politicianului, mesajul lui Putin a fost că „operaţiunea militară specială (n.r. – formularea pe care o foloseşte pentru războiul declanşat împotriva Ucrainei) ar trebui să fie asimilată Marelui Război pentru Apărarea Patriei (n.r. – Al Doilea Război Mondial)” şi că „Occidentul a fost mereu împotriva noastră, inamicul nostru, nu un aliat”. „Or, aceasta este o falsificare a istoriei”, a reacționat el.

Autorităţile locale i-au făcut pe plac lui Putin

Se mai spune că autorităţile locale au curăţat oraşul înainte de vizita lui Vladimir Putin, câinii vagabonzi au dispărut de pe străzi, iar casele dărăpănate au fost demolate, pentru ca șeful Kremlinului să nu vadă sărăcia în care trăiesc oamenii aici, relatează jurnaliștii britanici.

Putin a ameninţat des că ar putea recurge la arma nucleară în cursul războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei. Chiar şi în discursul de joi, președintele Rusiei a afirmat că răspunsul său la livrările de tancuri către Kiev „nu se va limita la utilizarea de blindate”, făcând aluzie şi la puterea nucleară a ţării.