Proiect controversat. Expuși riscului de a face hemoroizi, bugetarii din Piatra Neamț au parte de 7 zile de concediu în plus

de: Ana Anițoiu
06 07. 2023

Expuși riscului de a face hemoroizi, unii dintre bugetarii din Piatra Neamț au parte de șapte zile de concediu în plus, conform unui proiect ce a fost votat într-o ședință a Consiliului Județean Neamț.

Care dintre bugetari beneficiază de șapte zile de concediu în plus, din cauza riscului de a face hemoroizi

Beneficiul le revine acelor bugetari de la Consiliul Județean Neamț care lucrează în asistența socială, conform proiectului ce a fost votat pe 29 iunie. Mai exact, este vorba despre angajații din trei centre de îngrijire, coordonate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie aflată în subordinea Consiliului Județean.

Unul dintre argumentele ce au fost invocate a fost o expertiză medicală ce a arătat că angajații – şefi, funcţionari, şoferi, îngrijitori – sunt expuşi unor riscuri, pentru că stau mult pe scaun, la monitoare şi la volan, astfel că pot căpăta afecţiuni medicale, inclusiv hemoroizi.

Inițial, proiectul a fost depus într-o ședință din februarie de către fostul şef al CJ Neamţ Ionel Arsene, ca urmare a cererii angajaţilor de la Centrul pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Târgu Neamţ.

Ulterior, proiectul referitor la acest nou beneficiu pentru unii dintre bugetari a fost retras de pe ordinea de zi, după ce presa a relatat pe larg subiectul, dar a fost repus de către Ioan Asaftei, actualul preşedinte al CJ Neamț, şi votat pe 29 iunie.

„Vom fi din nou ţinta glumelor şi ironiilor la nivel naţional. Şi nu pentru că a ars spitalul, a căzut vreun pod sau a mai fugit careva, ci din cauza încăpăţânării actualului preşedinte al CJ Neamţ de a iniţia un proiect prin care se încearcă acordarea a 7 zile de concediu suplimentar întregului personal de la Centrele pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Târgu Neamţ, Oşlobeni şi Bozieni“, a spus recent consilierul județean USR Laurenţiu Creţu.

Beneficii similare pentru alți angajați

Ion Asaftei susţine că acest proiect respectă principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii în cadrul relaţiilor de muncă şi are la bază reglementări legale – HG 250/1992 şi HG 153/2018.

Acesta a precizat că a mai transmis că un astfel de spor, chiar de opt zile, este acordat, din anul 2019, angajaţilor de la centrele din Roman şi Păstrăveni, iar altul de zece zile este acordat celor de la Războieni, din anul 2022.

”Votul din şedinţa de pe 29 iunie (…) a fost în acord şi cu concluziile măsurătorilor realizate de Direcţia de Sănătate Publică  Suceava şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, care prevăd că salariaţii respectivi îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase“, a declarat Ion Asaftei, potrivit adevarul.ro.

Angajaţii din diverse sectoare bugetare ale României primesc aproximativ 50 de sporuri, mai mari sau mai mici, în funcţie de specificul muncii lor. Cele mai multe sunt pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, în timp ce altele sunt pentru proiecte europene, complexitatea muncii, suprasolicitare neuropsihică, pentru titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent, pentru izolare sau pentru personalul care lucrează cu cifrul de stat și altele.