Primul cuvânt descifrat pe un pergament ars în erupția Vezuviului. Care este acesta, ce importanță are descoperirea

de: Gabriel Peneș
16 10. 2023

În luna martie 2023 a fost lansată „Provocarea Vezuviu” ce încuraja pasionații din întreaga lume să descopere ce ar putea conține pergamentele arse găsite în Herculaneum, a doua așezare romană distrusă de erupția Vezuviului din anul 79 Î. Hr. Acum, primul cuvânt descifrat din acele texte a fost descoperit de un student la informatică.

Unde a fost descoperit documentul antic

„Provocarea Vezuviu” a fost lansată de fostul CEO al GitHub, Nat Friedman, alături de o echipă de oameni de știință, printre care și informaticianul Brent Seales, la Universitatea din Kentucky, în scopul de a descifra pergamentele arse și nedeschise ce au fost găsite într-o vilă luxoasă din anticul Herculaneum, așezarea distrusă, la fel ca Pompeii, de erupția Vezuviului în anul 79 î.Hr.

Citește și: Adevărul despre trupurile împietrite de la Pompei: ce sunt, de fapt, aceste „rămășițe”

Cu ajutorul unor investitori din Silicon Valley, s-au creat câteva premii importante, cel mai mare fiind de 700.000 de dolari, pentru cei care vor putea descifra 4 rânduri întregi din sulurile aproape carbonizate vechi de peste 2000 de ani.

Recent, Seales a anunțat că a fost acordat premiul „First Letters” („Primele litere”), pentru primul cuvânt descifrat pe un asemenea pergament. El a revenit unui student la informatică, de 21 de ani, Luke Farritor, care a primit 40.000 de dolari pentru descoperirea cuvântului „πορφυρας”, ce înseamnă „haine de purpură”.

Primul cuvânt descifrat de pe pergamentul antic este „purpură”

Care este primul cuvânt descifrat

De asemenea, un alt concurent, Youssef Nader, a reușit ulterior să identifice același cuvânt, cu și mai multă claritate, primind premiul 2, în valoare de 10.000 de dolari. Al treilea premiu, tot de 10.000 de dolari, a fost obținut de Casey Handmer, care a găsit urme incontestabile de cerneală în pergamentele nedeschise și pietrificate.

Pentru a lansa „Provocarea Vezuviu”, Seales și echipa sa au publicat mii de imagini 3D cu raze X a două suluri rulate și trei fragmente de papirus. De asemenea, au lansat un program de inteligență artificială pe care l-au antrenat să citească literele din pergamente pe baza modificărilor subtile pe care cerneala antică le-a adus în structura papirusului.

Citește și: ”Publicitate electorală” descoperită în Pompeii. Ce s-a găsit într-o casă din orașul distrus de Vezuviu acum aproape 2000 de ani

Sulurile nedeschise fac parte dintr-o colecție deținută de Institutul Francez din Paris și se numără printre sutele de pergamente recuperate din biblioteca vilei Papyri despre care se crede că ar fi fost deținută de un om de stat roman de rang înalt, probabil Lucius Calpurnius Piso Caesoninus, socrul lui Iulius Caesar.

Ce conțin textele

Pergamentele au stat timp de secole îngropate sub noroi, dar au fost scoase la lumină în anii 1700. Dar ele au fost carbonizate, devenind imposibil de desfăcut și de citit.

Fiind singura bibliotecă intactă care a supraviețuit din antichitate, există un interes imens pentru pergamentele de la Herculaneum. Cele mai multe dintre textele analizate până acum sunt scrise în greaca veche, dar unele ar putea fi texte în latină.

Citește și: Cât de veche e pizza. Arheologii au descoperit o pictură cu celebrul preparat în ruinele orașului Pompei

Primul cuvânt descifrat în pergamentele respective este doar primul pas către încercarea de citire a cât mai multor rânduri din documentele antice. Deocamdată, Marele Premiu, în valoare de 700.000 de dolari, nu și-a găsit câștigătorul, dar provocarea va continua și în anii ce urmează.