Prima oră măsurată vreodată a fost în Egipt: cum a influențat modul în care vedem trecerea timpului

Relația omenirii cu măsurarea timpului a început înainte de apariție cuvântului scris. Acest lucru face cu atât mai mare provocarea de a investiga originea apariției unităților de măsură ale timpului, dar primii care au făcut acest lucru au fost egiptenii.

Prima oră măsurată vreodată a fost în Egipt

Unele sisteme de măsurare a timpului au derivat din fenomene astronomice și sunt relativ ușor de explicat. Este și motivul pentru care acest lucru se regăsește în multe culturi diferite de-a lungul globului.

De exemplu, măsurarea duratei unei zile sau a unui an a folosit mișcarea aparentă a Soarelui în raport cu Pământul, pe când durata unei luni a fost legată de fazele Lunii.

Totuși, există și anumite măsurători ale timpului ce nu au o legătură directă și clară cu aceste fenomene astronomice. Două exemple sunt durata unei săptămâni și a unei ore.

Una dintre cele mai vechi tradiții scrise, textele hieroglife egiptene, ne oferă o nouă privire asupra originii duratei unei ore. Ea a fost folosită inițial în nordul Africii și Orientul Mijlociu, fiind ulterior adoptată și în Europa, înainte de a se răspândi în toată lumea, în epoca modernă.

Textele Piramidelor, scrise înainte de anul 2.400 î.Hr., sunt cele mai timpurii scrieri din Egiptul antic. Ele includ cuvântul „wnwt” (pronunțat, aproximativ, „wenut”), iar hieroglifa ce corespunde acestui cuvânt îl asociază cu o stea. De aici, s-a tras concluzia că wnwt este în legătură cu noaptea, scrie iflscience.com.

Cum a influențat modul în care vedem trecerea timpului

Pentru a înțelege conceptul din spatele acestui cuvânt și de ce el este tradus, în zilele noastre, prin „oră”, trebuie să mergem în orașul Asyut, în jurul anului 2.000 î.Hr. Aici, interiorul unui sicriu rectangular din lemn este decorat pe alocuri cu tabele astronomice.

Tabelele conțin coloane ce reprezintă perioade de câte 10 zile pe an – Calendarul Civil egiptean avea 12 luni, fi care având săptămâni a câte10 zile, toate fiind urmate de cinci zile dedicate festivalurilor.

În fiecare coloană, sunt trecute numele a 12 stele, ce alcătuiesc 12 rânduri. Întregul tabel reprezintă schimbările poziției stelelor respective pe cer de-a lungul unui an întreg, într-un mod similar cu hărțile moderne ale cerului.

Aceste 12 stele sunt cea mai timpurie împărțire sistematică a nopții în 12 zone de timp, fiecare fiind guvernată de câte o stea. Totuși, cuvântul „wnwt” nu apare niciodată în asociere cu aceste tabele.

Dar, în jurul anului 1210 î.Hr., în timpul Noului Regat – perioadă a Egiptului antic situată între secolele 16 – 11 î. Hr. –  legătura între numărul de rânduri și cuvântul „wnwt” apare explicit.

Un templu anume – Osirion din Abydos – conține o vastă cantitate de informații astronomice, inclusiv instrucțiuni despre cum să realizezi un ceas solar și un text ce descrie mișcarea stelelor. Mai conține, de asemenea, un tabel stelar asemănător celui din sicriul de la Asyut în care, în mod unic, cele 12 șiruri cu cele 12 stele sunt conectate explicit cu cuvântul „wnwt”.

În perioada Noului Regat, existau 12 nopți-wnwt și 12 zile-wnwt, ambele fiind în mod clar măsurători ale timpului. Ideea de oră este deja prezentă în forma ei modernă în afară de două amănunte.

Primul, deși avem acea împărțire de 12 ore de noapte și de zi, ele sunt marcate separat și nu laolaltă, ca într-o zi cu 24 de ore. Timpul zilei era măsurat după umbrele lăsate de Soare, în timp ce orele nopții erau calculate, în principal, în funcție de stele.

Acest lucru nu se putea face decât dacă Soarele, respectiv stelele, erau vizibile, de aceea există două perioade – în jurul răsăritului și al apusului – ce nu conțin deloc ore.

Legătura cu cea mai strălucitoare stea de pe cer

În al doilea rând, în Noul Regat, „wnwt” și ora modernă se diferențiau ca durată. Ceasurile solare și cele acvatice demonstrează clar că durata unui „wnwt” varia de-a lungul unui an: orele nopții erau mai lungi în apropierea solstițiului de iarnă, în timp ce ale nopții, în apropierea solstițiului de vară.

Ne putem întreba de unde au apărut aceste numere de 12 și 24 în relație cu timpul. Pentru asta, trebuie să aflăm de ce cele 12 stele au fost alese în legătură cu perioada de 10 zile menționată mai sus.

Această alegere este adevărata origine a apariției orei, ca unitate de măsură. Era 12 un număr convenabil, cu o semnificație aparte? Poate că da, dar tabelele stelare din sicriul de la Asyut sugerează și o altă posibilitate.

Vechii egipteni obișnuiau să folosească ca model cea mai strălucitoare stea de pe bolta cerească, Sirius, iar pe celelalte le selectau în funcție de asemănările cu aceasta.

Problema era că Sirius și stelele alese dispăreau de pe cer vreme de 70 de zile pe an. Dar textul din templul Osirion arată că, la fiecare 10 zile, o stea asemănătoare lui Sirius dispărea, iar alta apărea, pe parcursul întregului an.

Astfel, în funcție de perioada anului, între 10 și 14 stele de acest fel erau vizibile în fiecare noapte. Dacă înregistrezi perioade câte 10 zile de-a lungul unui an întreg, va rezulta un tabel foarte asemănător cu cel al vechilor egipteni. Pe la anul 2000 î.Hr, tabelul a devenit mult mai schematic, în sens de corect, cu 12 șiruri de stele ce au apărut.

Prin urmare, este posibil ca faptul că avem un număr de 12 ore pentru nopate și 24, în total, pentru o zi, să fi fost rezultatul alegerii „săptămânii de 10 zile” făcută de egipteni, acum mai bine de 4.000 de ani.