Prima declarație a lui Istvan Kovacs după prestația de la CFR – Petrolul, care a iscat un scandal imens. Ce a spus despre fazele controversate

de: Beatrice Dumitru
20 09. 2023

Istvan kovac se află în centrul unui scandal uriaș după prestația din meciul CFR – Petrolul, când a nu a acordat două lovituri de pedeapsă pentru echipa din Ploiești. Acesta a avut o primă reacție după partida de la Cluj, Iată ce a spus arbitrul.

Ce a spus Istvan Kovacs după CFR – Petrolul

Istvan Kovacs a condus meciul CFR – Petrolul, scor 1-0, iar la final a ieșit scandal după ce arbitrului i s-au imputat două penalty-uri refuzate ploieștenilor. În prima repriză, portarul Răzvan Sava l-a faultat în careu pe Musi, iar în partea secundă Ajeti l-a călcat pe Pedro în propriul careu, dar Istavn Kovacs nu a reacționat.

După prestația de la Cluj, Istvan Kovacs a fost acuzat de oamenii din fotbal că face jocurile CFR-ului. La două zile după meci, cel mai bun arbitru român a avut o primă declarație. El a vorbit cu jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia și a recunoscut că trebuia să dicteze penalty pentru Petrolul. ”A fost 11 metri și trebuia să fluier”, a spus Kovacs.

Istvan Kovacs a condus meciul CFR – Petrolul. Sursa foto: Sport Pictures

În schimb, Istvan Kovacs a negat ceea ce au spus oficialii Petrolului, că arbitrul din camera VAR, Horia Mladinovici, i-a strigat în cască „Penalty, penalty!„. ”Centralul a susținut că varianta este ”o mare minciună”.

Gigi Becali  l-a amenințat pe Istvan Kovacs cu instanța

Gigi Becali l-a atacat dur pe Istvan Kovacs după meciul CFR – Petrolulj și a spus că îi face plângere penală ”centralului”. Mai mult, latifundiarul din Pipera este de părere că arbitrul ar putea ajunge în spatele gratiilor, dacă nu a ținut cont de recomandările din camera VAR.

Nu am cuvinte ca să pot să cataloghez ce a făcut el. Asta înseamnă că, dacă se demonstrează că Istvan Kovacs nu a ținut cont de recomandarea venită din camera VAR se poate face o anchetă, atunci, și e penal, e chestiune de pușcărie, ce să mai zici? Nu mai, gata, ce a făcut, gata, crezi că ăia dorm, UEFA?

Citește și: Adrian Porumboiu îl face praf pe Istvan Kovacs după CFR – Petrolul: ”E tâlhar! Sărbătorea cu șampanie titlurile luate de CFR”

Ce poți să îi faci? Singurul lucru care mai rămâne e o chestie aberantă ce nu s-a mai întâmplat până acum. La aberații trebuie să răspunzi la fel, facem plângere penală la procuror că uite ce s-a întâmplat, de fraudă, asta rămâne. Ca să atragi atenția și să se ducă vestea la toată Europa că se face plângere penală la un arbitru de fotbal”, a spus Gigi Becali la Prosport.

Al doilea meci al sezonului după care Istvan Kovacs a fost acuzat

Istvan Kovacs s-a mai aflat în centrul unui scandal după meciul UTA – FCSB, când roș-albaștrii au înregistrat primul eșec în campionat. Atunci s-a dictat un penalty împotriva FCSB-ului și doi jucători au eliminați, iar fratele centralului din Carei s-a aflat în camera VAR.

Gigi Becali susținea la momentul respectiv că Szabolcs Kovacs l-a influențat decisiv pe centralul George Găman pentru a acorda penalty în favoarea arădenilor și a dezvăluit o presupusă legătură între frații Kovacs și CFR Cluj.

Citește și: Gigi Becali, ironizat de Neluțu Varga. „Lasă-l în pace, omul fură curent”. Patronul FCSB a fost avertizat că va fi dat în judecată

Patronul FCSB-ului spunea că Istvan Kovacs deține un apartament în Cluj, cumpărat la un preț special, de la firma lui Nelu Varga, patronul ardelenilor.