Prețuri „de pomană” pe litoral. Cât costă să te cazezi la cele mai „de fiță” hoteluri de la malul mării
Vara se apropie cu pași repezi, ceea ce înseamnă că e momentul ca românii să se bucure de prețuri promoționale pe litoral, în cadrul programului Litoralul pentru toți 2023. Și anul acesta, ofertele sunt nenumărate și greu de refuzat pentru pasionații de plajă sau sporturi pe apă.
Cu un cost modic te poți caza câteva zile la hoteluri bine cotate de pe litoral, te vei bucura de diverse activități alături de cei dragi și nu vei simți că lași hotelierilor sau ospătarilor o avere pe nota de plată, așa cum se întâmplă adesea în plin sezon estival, când prețurile ajung să fie extrem de piperate, mai ales în nordul litoralului.
Ei bine, dacă vrei să te distrezi pe plajă cu bani puțini, Litoralul pentru toți e soluția pentru tine. Trebuie să știi că Litoralul pentru toți 2023 debutează începând cu data de 22 mai 2023, iar prețurile de pornire pentru o noapte de cazare depășesc cu puțin pragul de 50 de lei pentru o persoană, bani pe care și-i pot permite cei mai mulți dintre români, deși traversăm o perioadă economică destul de dificilă, cu prețuri în creștere și poveri financiare dificile în general.
Litoralul pentru toți 2023 vine cu prețuri incredibile de mici. Hotelierii parcă nici n-au auzit de inflație
Conform unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), programul se va încheia pe 18 iunie, deci ai timp suficient să te bucuri de tot ce are litoralul românesc mai frumos de oferit.
“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, dar turiștii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a precizat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Prin urmare, potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preț ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din stațiunea Venus. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 101 lei/noapte/personă în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în stațiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter.
” Le recomandăm turiștilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate și se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca la edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță” a mai spus președintele FPTR.