Premier al României de două ori, președinte PNL, dar și bolnav psihic: lătra și își mușca colegii. Povestea bizară a omului politic Dimitrie Alexandru Sturdza

Dimitrie Alexandru Sturdza (1833 – 1914) s-a născut la Miclăușeni și este recunoscut drept unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri ai țării noastre, având patru mandate, între anii 1895 și 1909.

În decursul mandatelor sale, care au totalizat mai bine de zece ani, Sturdza a demonstrat o remarcabilă capacitate de muncă, dar a întâmpinat și anumite probleme de ordin psihic, care l-au pus adesea în posturi sensibile.

A făcut parte din „Monstruoasa coaliție” și l-a dat jos pe Cuza

După finalizarea studiilor de Drept în Germania, Dimitrie Alexandru Sturdza s-a întors în țară și a jucat un rol important în cadrul așa-numitei „Monstruoase coaliții”, care a orchestrat lovitura de stat din data de 11 februarie 1866.

Această acțiune a determinat abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza de pe tron.

Ulterior, Sturdza a preluat conducerea Partidului Național Liberal (PNL) în anul 1892, în urma decesului lui Ion Brătianu, și a ocupat funcția de prim-ministru al României în patru mandate distincte: 15 octombrie 1895 – 2 decembrie 1896, 12 aprilie 1897 – 23 aprilie 1899, 27 februarie 1901 – 4 ianuarie 1906 și, în cele din urmă, 24 martie 1907 – 9 ianuarie 1909.

Lătra, mergea în patru labe și își mușca colegii: suferințele premierului

Printre reacțiile sale mai bizare se numără adoptarea unei poziții în patru labe, lătratul și chiar mușcarea colegilor pe sub mesele de prezidiu.

Cu toate acestea, angajamentul său față de muncă și prezența sa îndelungată în funcția de prim-ministru i-au asigurat un loc în paginile istoriei țării noastre.

Pe durata în care deținea atât funcția de șef al Consiliului de Miniștri, cât și cea de lider al Partidului Național Liberal (PNL), Sturdza a suferit mai multe episoade de caderi nervoase și a început să manifeste probleme mintale. Acesta prezenta reacții bizare și adesea izbucnea în plâns la ședințele Consiliului de Miniștri.

Mai mult decât atât, martorii afirmă că se așeza pe patru labe, începea să latre și chiar să muște colegii pe sub mesele de prezidiu.

La cererea Regelui Carol I, care a fost informat despre problemele premierului, Sturdza a fost trimis la Paris, unde a suferit din nou accese de nebunie și a incendiat perdelele din camera sa die la hotelul St. James.

S-a întors la București în toamna anului 1908, unde a primit diagnosticul de „început de paralizie cerebrală; accese de alienație senilă, caracterizate prin iritare violentă sau manie religioasă”.

Astfel, pe 9 ianuarie 1909, Dimitrie Alexandru Sturdza a fost eliberat din funcție și înlocuit de Ion I. C. Brătianu.

A decedat la vârsta de 81 de ani, în luna octombrie a anului 1914, într-un sanatoriu din București.