Filmul românesc lansat la 11 ani de când s-a filmat. Scenaristul a stat în pușcărie, unde securiștii „au avut grijă de el”

Știi povestea filmului românesc lansat la 11 ani de când s-a filmat? Filmul se numește „Corigența domnului profesor” și este regizat de Haralambie Boroș. I-a avut în rolurile principale pe actorii Marcel Anghelescu, Ion Manu și Silvia Fulda. Cu toate acestea, multe alte personalități ale momentului au jucat în acest film legendar. Povestea lui este una cu totul specială. 

Povestea filmului românesc lansat la 11 ani de când s-a filmat

Filmul românesc „Corigența domnului profesor” a început în 1957 și a fost o ecranizare a nuvelei „Bivolițele”, de I.D. Sîrbu. 

Proiecția a fost scoasă din producție după ce scenaristul a fost arestat. A fost reluat abia în 1966, la trei ani după ce a fost eliberat din închisoare. 

Premiera filmului a avut loc la 9 ianuarie 1968, după ce s-au făcut câteva modificări la aspecte cu care scriitorul nu era de acord.

Regizorul Haralambie Boroș a reușit să adune cei mai populari actori de comedie în filmul Corigența domnului profesor. Producția a rămas în istoria cinematografiei autohtone datorită lor, dar și pentru faptul că a avut premiera la 11 ani de când a început să fie filmat.

Totul a început cu scenaristul I.D.Sîrbu, romancier, dramaturg, eseist și filosof. 

La început anului 1950, Desideriu Sîrbu a scris nuvela Bivolițele. În 1957, scenariul său a fost publicat în revista „Film”. În aceeași toamnă, filmul a intrat în producție cu titlul „B 2”.

Acțiunea filmului

Acțiunea are loc în perioada interbelică, unde profesorul Andrei Mureșanu este confundat de autorități cu plutonierul pensionar Vasile Alexandru. Primul stătea pe strada Vasile Alecsandri la numărul 32, în timp ce al doilea locuia pe strada Andrei Mureșanu la numărul 32.

Citește și: Geniul comediei românești de altădată, „Sandy Huși” și povestea sa fascinantă. Locul de veci al lui Alexandru Giugaru, pelerinaj pentru nostalgici

S resemnează după un șir de întâmplări nefericite: concedierea din post, despărțirea de soție și o internare la ospiciu.

După ce a fost eliberat, s-a retras la țară. Spre surprinderea lui, întâlnește la un moment dat în gară două bivolițe. 

Povestea continuă, iar comicul situației este de-a dreptul savuros. Isabela Gabor oferă o aură aparte filmului, prin frumusețea și talentul ei. Puiu Călinescu și Horia Căciulescu adaugă și ei întregii complexități a filmului. 

Arestarea lui Sîrbu 

Haralambie Boroș primit scenariul filmului „Coringența domnului profesor”.

Filmările s-au oprit brusc, la un moment dat. Despre film a început să se vorbească din ce în ce mai puțin. Scenaristul I.D.Sîrbu a fost arestat și condamnat.

Andrei Călărașu, regizor condamnat și el de Securitate, spunea în 1963 despre filmul „B 2” că auzise că a fost „aruncat la coș pentru lipsa ideologică a scenariului și greșit conceput ca regie”  un film în care Sîrbu era scenarist și Haralambie Boroș era regizor. Filmul se filma pe platou la Buftea și în exterior la Cluj, cheltuindu-se „vreo două milioane și ceva”.

Citește și: Avocatul care a făcut o țară întreagă să râdă și a inspirat o generație de români: Birlic ”a ratat” actoria de 6 ori, și-a tocat toţi banii la Cannes

„Apoi mi s-au mai dat trei, apoi mi s-au mai dat şapte. Am făcut şase“, povestea acesta.

În șase ani s-a plimbat prin închisorile din București, Jilava și Gherla, ajunâng și în lagărele de muncă forțată Salcia, Giurgeni și Periprava.

În 1963 a fost grațiat și a trimis la Petrila, unde a lucrat în subteran. A devenit apoi șef de producție la Teatrul de Stat din Petroșani, apoi secretar literar la Teatrul Național Craiova, de unde a ieșit la pensie.

La trei ani după eliberarea lui, filmul „B 2” a devenit Corigența domnului profesor și filmările au fost reluate.

Cu toate astea, abia după doi ani, în 1968 a ajuns la spectatori, după mai multe modificări. 

Experiența închisorii și anchetatorul Tudor Vornicu

Într-o lucrare memorialistică postumă scrisă de Sîrbu și apărută în 1996, acesta a povestit totul despre arestarea sa.

El a scris că Tudor Vornicu, realizatorul de televiziune, a fost unul dintre anchetatorii săi. 

„Citesc la decese, în România Liberă că a murit fulgerător Tudor Vornicu, pe care toată lumea îl cunoştea ca fiind, la Televiziune, şeful emisiunii Magazin duminical.(….)

Dar acest Tudor Vornicu, în 1957 şi 1958, era considerat a fi cel mai cult şi cel mai priceput anchetato» din Ministerul de Interne de atunci. Fusesem supus – la ordinul delicat al tov. Drăghici – să fiu recrutat, cu orice preţ, colaborator al securităţii.

Şantajele respective au continuat în crescendo. Eu le explicam morala tatălui meu, ei veneau cu ultra-argumentul: Nu se poate altfel. Pe noi, nimeni nu ne-a refuzat. Fusesem bătut cumplit, pus, la Jilava, să curăţ tinetele – șef la vidanjare. Din nou arestat, am fost pus iar în situaţia de a alege. Într-o zi (noiembrie sau decembrie 1958) m-a chemat şi mi-a spus aşa: Uite, noi nu am reuşit să te lămurim. Te trimitem la un tovarăş care e foarte cult şi foarte informat. El îţi va explica situaţia.

Citește și: Filmul românesc interzis înainte de ’89: „Dar noi nu, noi, stăm ca blegii în cafenele și în berării. Și la baluri mascate”

Am fost astfel condus (cu ochelarii negri pe nas) într-o încăpere mai mare. Acolo l-am întâlnit pe cel care cred că era căpitanul Tudor Vornicu. Foarte calm, măsurat, dozându-şi hipnotic vorbele şi privirea, mi-a explicat că, dacă nu renunţ la încăpăţânarea mea, organele vor fi nevoite să-mi rupă şira spinării. Iată, filmările la «Bivoliţele» (scenariul meu, premiat în vara 1957) nu au fost oprite.

Mă pot întoarce direct pe platourile de filmare. Pot să-mi tipăresc ambele cărţi ce le am depuse în edituri. Iar dacă refuz, absolut tot ce am scris «va fi dat la topit».

Numele meu va dispărea de peste tot, mă şi pot considera dispărut din viaţă. Nu ţin minte ce i-am răspuns. După proces, am fost atât de cumplit bătut încât am zăcut aproape trei săptămâni într-un fel de comă semiinconştientă…Aceasta a fost întâlnirea mea cu marele Tudor Vornicu.

Tot ce a spus el s-a îndeplinit întocmai. Toate scrierile mele au fost date la topit. Sunt dintre puţinii deţinuţi care, la eliberare, în 1963, nu şi-a primit buletinul de Bucureşti, nu am regăsit nici o pagină din scrierile mele.

Şi fiindcă am continuat să refuz pe cei doi colonei care mă prelucrau la Cişmigiu, am fost trimis în domiciliu obligatoriu din Petrila, fiind obligat aici să mă angajez ca vagonetar în mina strămoşilor mei. Pe Tudor Vornicu l-am reîntâlnit in holul Televiziunii, prin 1983. El m-a recunoscut. «Eşti Sîrbu?», mi-a zis. Am făcut semn că da. «Cum – s-a mirat el – trăieşti!?”, a scris I.D. Sîrbu în memoriile sale.

Viața lui I.D. Sîrbu, inspirație pentru personajul Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni”

Puțini sunt cei care știu că I.D. Sîrbu a fost inspirația pentru personajul Victor Petrini din celebrul roman al lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Citește și: Povestea primului film românesc cu sonor. Cinematografele bucureștene l-au refuzat, dar a rulat cu casa plină la Cercul Militar

„Eu de aceea nu pot înghite romanul lui Preda, nu pentru că eroul principal a împrumutat datele tragicomice ale vieţii mele, ci fiindcă, după ce face puşcărie şi mină şi filosofie, acest Petrini al lui rămâne la idioata întrebare ce i se pare esenţială: Mă iubeşte, sau nu mă iubeşte Matilda? Jalnic!”, spune Sîrbu.

O altă problema pe care o ridica I.D. Sîrbu era că Petrini a lui Marin Preda filosofa după trece, iar „eu știu filosofie, și nu din auzite”. 

Marin Preda era pe moarte când I.D. Sîrbu i-a spus ce crede despre romanul său. Acesta din urmă a mărturisit că îi părea rău pentru ce i-a spus. 

„Este istoria văzută prin niște testicule triste”, i-ar fi spus Sîrbu lui Preda. Cuvinte pe care le-a regretat ulterior.

I-a mărturisit scriitorului că despre „mină, pușcărie și filosofie nu se poate scrie din auzite”. 

Cu toate astea, „Cel mai iubit dintre pământeni”, apărut în 1980, rămâne o pictură a României socialiste, fiind ultimul roman scris de Preda.

Ororile descrise în lucrare nu au putut să cuprindă adevăratele chinuri la care a fost supus I.D. Sîrbu, dar rămâne o adevărată operă a scriitorului. 

„Cred că este cel mai mare efort creator pe care l-am depus până în prezent. Pot să spun că, dacă aș fi fost mai tânăr, n-aș fi putut să scriu această carte; este, deci, rodul maturității biologice, dar și artistice”, spunea Marin Preda despre roman.