Poate schimba ChatGPT jocul de poker? [P]

de: PLAYTECH
04 04. 2023

ChatGPT poate avea o influență majoră și în pokerul online. Deja au fost făcute mai multe experimente, iar jucători din întreaga lume au recunoscut că au apelat la softul de Inteligență Artificială în timp ce jucau poker. Specialiștii se întreabă deja dacă apariția ChatGPT reprezintă sau nu un plus pentru lumea pokerului.

Cei mai mulți jucători apreciază însă folosirea Inteligenței Artificiale în poker. Într-un sondaj realizat în SUA, 93% dintre respondenți au afirmat că susțin folosirea Inteligenței Artificiale în poker. 40% dintre ei au mai spus că jocul lor a crescut datorită Inteligenței Artificiale, iar 45% au transmis că îi determină să fie jucători mai buni.

La sondaj au luat parte peste 1.000 de jucători de poker cu cel puțin trei ani experiență. 67% dintre respondenți sunt bărbați, iar 33% femei. Dintre aceștia, 41% fac parte din Generația Z, în timp ce 34% sunt mileniali. 57% dintre respondenți au susținut că au folosit Inteligența Artificială pentru a experimenta strategii diferite. De asemenea, 52% au simulat diferite scenarii.

Boții bazați pe Inteligență Artificială nu sunt ceva nou în poker. Au fost create mai multe versiuni, iar unii jucători au avut ocazia să îi întâlnească. 70% dintre participanții la studiu consideră că la un moment dat roboții bazați pe Inteligență Artificială vor reuși să conducă pokerul online, iar niciun om nu va mai reuși să câștige împotriva lor. Cei care au încercat asta deja au raportat pierderi importante, însă există deja operatori online care au identificat apariția unor boți la mesele de joc și chiar au returnat fonduri jucătorilor afectați.

Poate fi util ChatGPT în poker?

Această întrebare a născut discuții aprinse pe platforme ca Twitter și Reddit. Părerile sunt împărțite când vine vorba despre influența pe care ChatGPT o are. Cei mai mulți utilizatori consideră că ChatGPT poate fi o soluție bună pentru cei care sunt la început de drum și vor să învețe regulile mai ușor. Cei care au încercat să joace poker strict pe baza răspunsurilor oferite din partea ChatGPT nu s-au arătat prea mulțumiți. Au fost publicate așadar capturi de ecran cu discuții dintre utilizatori și ChatGPT, iar răspunsurile primite nu au fost tocmai satisfăcătoare. „Acesta este un sfat destul de prost” și „un sfat teribil primit” au fost câteva dintre comentariile de pe Reddit, potrivit Mashable.

Desigur, au fost și utilizatori care au primit răspunsuri bune din partea ChatGPT. În aceste condiții, răspunsurile primite din partea ChatGPT trebuie privite în continuare cu reținere și trecute prin filtrul propriu. Această tehnologie este încă la început, iar unele răspunsuri pot fi eronate. Din acest motiv, atunci când joci la site-uri de poker cu licenta in Romania este important să faci propriile alegeri și să nu te bazezi pe răspunsurile primite din partea ChatGPT.

Un bot bazat pe Inteligență Artificială a învins jucători profesioniști

Influența Inteligenței Artificiale este un subiect la modă în lumea pokerului de ani buni. În urmă cu câțiva ani, o echipă de la Universitatea Carnegie Mellon a creat un bot numit Pluribus, bazat pe Inteligență Artificială. Provocarea acestuia a fost să întâlnească șase jucători profesioniști, cu o experiență mare în poker. Printre ei s-a aflat și Chris „Jesus” Ferguson, care avea la acel moment 6 titluri World Series of Poker în palmares.

Botul a jucat 5.000 de mâini împotriva acestor jucători profesioniști și a câștigat constant în fața lor. Ulterior, botul a fost supus unui nou test în fața a 13 jucători, dar și de această dată a ieșit învingătorul. El a adoptat inclusiv strategii speciale ca donk betting, a încheiat o rundă cu un call și a început-o pe următoarea cu un bet. În plus, a uimit pe toată lumea în momentul în care a început să blufeze ca un jucător experimentat. 

„De obicei îți dai seama care este punctul slab al adversarului tău, dar la el nu am găsit niciunul. Acest bot a fost atât de puternic încât nu am putut să găsim nimic pentru a exploata și să avem un avantaj. Unele din lucrurile pe care le-am văzut la el mi-au deschis mintea asupra modului în care poți juca anumite poturi”, a afirmat Jason Les, unul dintre jucătorii care s-a duelat cu Pluribus. 

Facebook, compania care a comandat crearea acestui bot, a abandonat însă planul, de teamă că pokerul online ar putea avea de suferit. În orice caz, Inteligența Artificială este prezentă în tot mai multe domenii, printre care și pokerul, iar anii următori se anunță a fi foarte interesanți, plini de inovații care vor schimba modul în care percepem anumite lucruri.