Plantele nu „tac”, ci scot sunete interesante când sunt însetate sau stresate. Descoperirea i-a uimit până și pe experți
Deși pare greu de crezut, plantele scot sunete nedetectabile pentru urechea umană, arată înregistrările făcute într-un nou studiu, și devin „gălăgioase” atunci când sunt însetate sau stresate. Cercetarea schimbă ceea ce majoritatea botanicilor credeau că știu despre aceste organisme și sugerează că lumea din jurul nostru este un amalgan de zgomote vegetale, a spus Lilach Hadany, coautorul analizei.
Plantele nu sunt „mute” sau „surde”, arată un studiu recent
Specialista susține că a fost mult timp sceptică că plantele sunt complet tăcute: „Există atât de multe organisme care răspund la sunet, am crezut că nu există niciun motiv bun pentru ca ele să fie surde și mute”. Hadany este profesor la Școala de Științe a Plantelor și Securitatea Alimentară și șef de program al Facultății George S. Wise. de Științe ale Vieții la Universitatea din Tel Aviv (Israel).
Citește și Lacul terifiant care transformă instantaneu orice ființă vie în piatră. Cum e posibil așa ceva
Prima plantă pe care cercetătoarea a înregistrat-o, folosind un microfon cu ultrasunete, a fost un cactus, în urmă cu șase ani, dar nu a putut exclude că zgomotul pe care l-a detectat a fost emis de altceva prezent în mediu. Studiile anterioare au demonstrat că plantele produc vibrații, dar nu se știa dacă acestea devin unde sonore în aer.
Ce sunete emit, de fapt
Pentru a-și da seama dacă plantele emiteau, de fapt, sunete, Lilach Hadany și echipa ei au comandat cutii acustice izolate fonic, unde au așezat tomate. Înăuntru uu plasat microfoane cu ultrasunete care înregistrează la frecvențe cuprinse între 20 și 250 kiloherz (frecvența maximă pe care o poate detecta urechea unui adult uman este de aproximativ 16 kiloherți.) Unele organisme vegetale aveau tulpinile tăiate sau nu fuseseră udate timp de cinci zile, în timp ce altele erau neatinse.
Te-ar putea interesa și „Comoara” rară găsită de un băiețel de nouă ani pe o plajă din Europa. Are 200 de milioane de ani
Astfel, experții au descoperit că plantele emit sunete la o frecvență de 40 până la 80 kiloherți, iar atunci când au fost condensate și traduse într-o frecvență pe care oamenii o pot auzi, zgomotele erau puțin asemănătoare cu popcornul făcut de floricele.
Cum se comportă o plantă stresată
O plantă stresată face în jur de 30 până la 50 dintre aceste zgomote sau clicuri pe oră la intervale aparent aleatorii, iar cele calme emit mult mai puține sunete, adică aproximativ unul pe oră.
„Când roșiile nu sunt deloc stresate, sunt foarte liniștite”, a relatat Hadany, notează CNN. „Acest rezultat se adaugă la ceea ce știm despre răspunsurile plantelor la stres. Este o contribuție utilă că plantele sunt organisme receptive și capabile de comportamente sofisticate”, a relatat Richard Karban, un distins profesor de entomologie la Universitatea din California.
În timp ce sunetele plantelor sunt un fenomen pasiv, alte organisme ar putea fi capabile să folosească aceste indicii în beneficiul lor, a spus ecologistul Daniel Robert, profesor de bionanoștiință la Școala de Științe Biologice a Universității din Bristol (Marea Britanie). De pildă, ar putea semnala unei molii că o anumită plantă de tomate este stresată și că nu este potrivită pentru a-și depune ouăle.
Ascultă sunetele emise de o plantă de tomate pe o perioadă de o oră: