Patronii români au ajuns la fundul sacului. O să le plângem toți de milă șefilor noștri

de: Alexandru Puiu
19 06. 2023

Vremuri grele pentru patronii români. Liderii companiilor mici și mijlocii de la noi din țară se confruntă cu efectele numeroaselor crize în desfășurare, provocările pentru ei fiind uriașe.

Companiile românești duc o criză de lichiditate, de finanțare, iar numeroși manageri locali preferă să pună lacătul pe ușă, decât să mai ducă pe umeri poveri atât de grele.

Firmele încep să-și suspende activitatea, pe diverse perioade de timp, cu speranța că în curând lucrurile se vor liniști, situația financiară se va stabiliza, vor avea din nou acces la finanțare avantajoasă, taxele vor scădea și vor putea să intre din nou pe profit.

O situație dificilă o regăsim, de exemplu, pentru sectorul privat din Cluj. Aici avem cel mai mare număr de firme care și-au suspendat activitatea după primele patru luni din 2023. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul companiilor locale ajunse în această situație critică a crescut exponențial, cu plus 50%.

Patronii noștri au ajuns de toată mila. Pun lacătul pe ușa firmelor, se lipsesc de afaceri

Datele oficiale publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2023 a fost de 5.488, la nivelul țării noastre. Din fericire, când vorbim în procente de la un an la altul, situația la nivel național stă ceva mai bine decât la Cluj. Concret, numărul firmelor ce și-au suspendat activitatea în întreaga țară, pe primele patru luni din 2023, a crescut față de începutul lui 2022 cu 14,36%.

Din păcate pentru noi toți, eșecul sectorului privat înseamnă o pierdere pentru fiecare, deoarece firmele sunt motorul economic al unei țări, iar fără un sector privat puternic, competitiv și prosper, bugetul țării va avea de suferit. În mod firesc, oamenii de rând vor avea și ei de pierdut, fiindcă nemaifiind contribuții din partea firmelor, investițiile se vor diminua, calitatea serviciilor având mari șanse să scadă și ea, și în general există riscul să asistăm la noi creșteri ale taxelor și impozitelor, pentru ca statul să facă față cheltuielilor, în lipsa unor contribuții semnificative din partea managerilor locali.