Orașul din România care își evacuează populația de frica seismelor. Ce soluție a găsit primarul pentru sinistrați – FOTO

de: Cătălina Burghelea
24 02. 2023

Peste 500 de persoane, care locuiesc în blocurile din Colonia Aninoasa, vor fi evacuate din cauza stării precare a imobilelor, potrivit unei informări a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara. Cutremurele din Gorj au avariat clădirile vechi de peste 130 de ani din oraș, dar oamenii nu vor să plece din locul în care s-au născut și au trăit până acum. Mulți dintre ei nici nu au unde merge și trăiesc în condiții grele.

O colonie din județul Hunedoara, evacuată de frica seismelor

Update 24 februarie, ora 20.48. Primele containere modulare, unde vor fi cazați localnicii din Aninoasa care vor să se mute din clădirile coloniei, aflate în pericol de prăbușire, au fost amplasate în orașul din Valea Jiului, pe un teren de sport din vecinătatea primăriei. Acestea vor fi disponibile imediat după ce vor fi racordate la utilitățile necesare.

„În prima fază, vor fi amplasate un număr de 18 containere, care deja se află în județul Hunedoara. Aceste containere au fost folosite de spitale în perioada pandemiei, iar acum este momentul să le folosim unde este nevoie. Am dispus amplasarea lor într-o zonă sigură, iar de luni ne dorim să începem relocarea cetățenilor. Facem tot posibilul să avem toate condițiile necesare, în cel mai scurt timp”, a spus Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.

Știrea inițială: Sute de locatari din oraşul hunedorean Aninoasa trebuie să-și părăsească apartamentele, ca urmare a stării avansate de degradare în care se află imobilele, situaţie accentuată în urma seismelor din Gorj, resimţite şi în Valea Jiului, a informat, miercuri, Prefectura Hunedoara.

Problema a fost discutată miercuri după-amiază, într-o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Hunedoara, care s-a întrunit pentru a stabili măsurile ce se impun în urma unei note tehnice întocmită de un expert în construcţii, în document precizându-se că este necesară evacuarea oamenilor din cele 11 clădiri aflate în oraşul Aninoasa.

Peste 500 de persoane sunt în pericol

În aceste blocuri, cu câte un etaj fiecare, aflate grupate în zona Colonie a oraşului Aninoasa, locuiesc 562 de persoane, dintre care 118 sunt copii. Asupra stării tehnice a clădirilor, construite în urmă cu peste un secol, nu s-a intervenit niciodată, motiv pentru care trebuie aplicată procedura evacuării, susțin autoritățile locale.

Membrii CJSU Hunedoara au decis ca, în regim de urgenţă, să fie identificate în oraşul Aninoasa sau în localităţile limitrofe spaţii de adăpostire temporară, cum ar fi unităţi de învăţământ, hoteluri, pensiuni, pentru utilizarea lor în cazul producerii unei situaţii de urgenţă generată de prăbuşirea construcţiilor.

Măsuri urgente stabilite de CJSU

Totodată, municipalitatea arată că se vor face demersurile pentru efectuarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru punerea în siguranţă a blocurilor de locuinţe. În plus, la nivelul oraşului Aninoasa vor fi identificate unele suprafeţe de teren destinate amplasării, la nevoie, a unor containere modulare.

În paralel, se vor desfăşura activităţi de informare preventivă a populaţiei cu domiciliul în acele blocuri şi vor fi realizate demersurile de punere în aplicare a dispoziţiilor de evacuare emise de Primărie.

Oamenii refuză să plece

Conform informaţiilor transmise de autorităţile locale, locatarii nu vor să fie evacuaţi şi refuză acest lucru prin semnătură. Prin urmare, instituţiile statului nu pot obliga pe nimeni să facă un lucru nedorit. Așadar, începând de joi dimineaţa, vor fi afişate, la loc vizibil, materiale de informare preventivă cu privire la riscurile la care se expun cetățenii care se încăpățânează să plece din Colonia Aninoasa.