O nouă lovitură pentru România. Aderarea la Schengen nu se află pe agenda Consiliului JAI din martie

de: Cătălina Burghelea
08 03. 2023

Extinderea spaţiului Schengen nu se află pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de joi şi vineri, nici după reuniunea de astăzi a Comitetului reprezentanţilor permanenţi pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), când agenda provizorie a JAI ar mai fi putut suferi schimbări.

Aderarea României la Schengen nu se află pe agenda Consiliului JAI de joi și vineri

Potrivit Consiliului UE, agenda include, la secţiunea activităţilor fără caracter legislativ, „Situaţia generală a spaţiului Schengen” (Funcţionarea spaţiului Schengen şi viitorul politicii privind vizele) şi „Intrarea în funcţiune a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) consolidat”, nu şi aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

Prima reuniune oficială după eșecul din decembrie 2022

Reuniunea de mâine (n.r. – joi, 9 martie) este prima oficială a Consiliului JAI după cea din decembrie 2022, când România şi Bulgaria au înregistrat un eşec, fiind acceptată doar Croaţia în Schengen. În cazul țării noastre și al vecinilor bulgari nu a existat unanimitate, deşi amândouă națiuni au îndeplinit toate condiţiile tehnice necesare, lucru recunoscut de Comisia Europeană încă din 2011, inclusiv în urma evaluărilor făcute de experţi. Veto-ul a venit din partea Austriei şi a Olandei, aceasta din urmă precizând că Bulgaria nu este deocamdată pregătită să adere la zona de circulație liberă.

Este o nouă lovitură pentru țara noastră

Eurodeputatul Victor Negrescu (S&D) susține că absenţa extinderii Schengen de pe ordinea de zi a Consiliului JAI de joi şi vineri îngreunează procesul de relansare a dezbaterii pe acest subiect în cursul anului 2023, fiind necesară o nouă strategie pentru atingerea obiectivului până la alegerile europarlamentare din 2024.

În opinia europarlamentarului Dragoş Tudorache (Renew Europe), România ar trebui să aibă o strategie împreună cu Bulgaria în vederea aderării la spaţiul Schengen, fiind, în acelaşi timp, extrem de important ca țara noastră să nu rămână ancorată în logica în care atât cât timp nu se închide dosarul migraţiei, nu poate discuta subiectul. El consideră că autoritățile de la București trebuie să convingă Olanda să lucreze pe un scenariu în care România şi Bulgaria să obţină un calendar şi paşi concreţi pentru a ajunge la decizia dorită.

Ce subiecte se vor discuta

Subiectul cheie de pe ordinea de azi a miniştrilor de Interne din UE este reprezentat de dimensiunile internă şi externă ale migraţiei şi azilului. Dezbaterea va include punerea în aplicare a foii de parcurs pentru Regulamentul Dublin şi implicarea efectivă a blocului comunitar la frontierele externe, inclusiv operaţiunile desfăşurate de entităţi private.

O altă temă de pe agenda miniştrilor UE va fi situaţia actuală a dialogului despre securitatea internă cu Ucraina şi cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne/politicii de securitate şi apărare comune în legătură cu războiul rușilor.

Următoarea zi a Consiliului JAI (vineri) este rezervată secţiunii justiţie şi cuprinde pe ordinea de zi adoptarea de concluzii privind Carta drepturilor fundamentale a UE şi spaţiul civic, un schimb de opinii despre combaterea rasismului şi a antisemitismului, evaluarea situaţiei actuale a răspunsurilor judiciare şi lupta împotriva impunităţii în privința crimelor săvârşite în confruntarea Rusia-Ucraina.