Noua lege a pensiilor scade vârsta de pensionare în România pentru anumite categorii. Cum se calculează
Noua lege a pensiilor, într-o formă aproape finală, a ajuns pe internet la finalul zilei de ieri și, printre altele, introduce câteva modificări în ceea ce privește vârsta de pensionare în rândul femeilor. Această schimbare era vehiculată și în urmă cu aproximativ o săptămână.
Vârsta de pensionare se va reduce în România pentru femeile care sunt mame, au născut sau au adoptat, ca apoi să-i crească până la 16 ani. În funcție de numărul copiilor, vârsta scade mai mult sau mai puțin. Această schimbare legislativă vine la inițiativa PNL.
Cum se calculează noua vârstă de pensionare în rândul mamelor din România
Reducerea vârstei de pensionare va viza mai ales femeile care au avut copii în întreținere până la 16 ani, indiferent dacă i-au născut sau adoptat. Singura condiție este ca legea pensiilor actualizată să fie adoptată în această formulă. Un anunț pe marginea acestori schimbări a fost făcut de președintele PNL și fostul premier Nicolae Ciucă.
„Sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut și crescut mai mulți copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani și 6 luni”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.
Cât de mult scade vârsta de pensionare
În varianta inițială a proiectului, se dorea reducerea cu 6 luni a vârstei de pensionare pentru fiecare copil avut în grijă. La inițiativa PNL, aceasta a crescut la un an pentru fiecare copil.
„Principiile fundamentale pe care le-am susținut în coaliție au fost contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea. De-a lungul anilor, modificările legislative au generat diferențe de câteva sute de lei între pensiile cu aceeași contribuție. Ne dorim să corectăm aceste lucruri și să înlăturăm inechitățile acumulate de-a lungul timpului.
Vom continua să le fim alături românilor care au muncit din greu și care la bătrânețe merită tot sprijinul nostru. Iar noua lege a pensiilor despre asta este: respect și grijă față de seniori”, se mai arată în mesajul postat de Nicolae Ciucă. Pentru toți ceilalți, rămâne vârsta de pensionare la 65 de ani, în timp ce stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet rămâne la 35 de ani.