Noroc la bani, ghinion în viață. Un milionar ieșean a murit la doar 51 de ani după ce a câștigat 3,8 milioane de euro la LOTO 6/49

de: Mihnea Talau
22 09. 2023

Milionarul de la Loto, Mihai Cazacu, afaceristul din Tg. Frumos, devenit celebru după ce  în 2008 a câștigat fabuloasa sumă de 3,8 milioane de euro, a încetat, miercuri, din viață, la Constanța, la vârsta de 51 de ani. Bărbatul pierduse toți banii câștigați la Loto și a fost condamnat și la închisoare după ce a săvârșit mai multe infracțiuni.

Un milionar certat cu legea

El a avut probleme cu Poliţia în anul 2013 după ce a fost prins băut la volan şi nu a vrut să sufle în aparatul etilotest. În cele din urmă, bărbatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice.

Cazacu a fost depistat cu o alcoolemie de 2,65 mg/l alcool pur în sânge. Conform specialiştilor, cazurile din literatură de specialitate arată că organismul uman cedează de la o alcoolemie de 2,5 mg/l alcool pur în sânge, iar individul poate intra în comă sau chiar deceda la o astfel de cantitate de alcool ingerată. Deși nu se putea ţine pe picioare, a găsit puterea de a se certa cu poliţiştii care l-au tras pe dreapta pentru un control de rutină, scrie bzi.ro.

„Nu, domnule, nu pot să fac test! Am probleme cu astmul, cu ceva. La spital merg, dar cu maşina mea. De unde ştiţi dumneavoastră că eu sunt într-o stare vădită de ebrietate? Şi dumneavoastră, dacă beţi mâine o bere, este posibil să emanaţi halena alcoolică, ca mine. Am consumat băuturi alcoolice. O jumătate de pahar de bere. Am să îmi sun avocatul”, a declarat Mihai Cazacu la acel moment.

Implicat într-o rețea de evaziune fiscală

Și problemele cu legea nu se opresc aici. Cazacu a avut mai multe firme care au fost implicate într-o rețea de evaziune fiscală.

Drept urmare, Autoritatea Fiscală l-a băgat în 2019 în procedura de insolvență. Firmele care se ocupau în mod oficial de comerț cu animale și materiale de construcții au rulat fictiv zeci de milioane de euro în doar câțiva ani, ceea ce a generat prejudicii uriașe pentru bugetul statului.

Rețeaua de evaziune fiscală a fost descoperită după ce firma de construcții deținută de milionarul Mihai Cazacu a fost controlată de fisc.