Noi vouchere pentru români în 2023, ajutoare financiare de până la 2000 de lei de la stat: cine primește banii

de: Alexandru Puiu
24 03. 2023

Foarte mulți români vor primi o mână de ajutor de la statul român în a doua jumătate a acestui an pentru a-și asigura, cât de cât, un trai decent. În mod previzibil, există mai multe reguli de acordare, dar important este că vorbim de aproape un miliard de euro din fonduri europene care vor ajunge la românii vulnerabili, vârstnici, copii din familii modeste și persoane cu dizabilități.

Un ajutor care poate face diferența în cazul copiilor cu probleme financiare va fi de 750 de lei sub formă de vouchere și va ajunge la părinții care au venituri de maxim 1275 de lei fiecare. Aceștia pot fi folosiți pentru rechizite și haine de către copii de grădiniță și școală. În plus, în școli, va fi extins programul de masă caldă, iar unității care nu au spațiu și echipamente pentru materializarea inițiativei, ar trebui să se bucure de finanțare pentru remedierea problemei.

Vouchere de 2000 de lei pentru tinerii părinți

În ultimii ani, tot mai multe primării din România au introdus la nivel local ajutoare financiare pentru tinerii părinții, imediat după nașterea bebelușului. Este vorba de o sumă de bani unică care, în condiții ideal, s-ar putea să încurajeze într-o oarecare măsură natalitatea.

Ce se schimbă este o astfel de inițiativă va fi adoptată în 2023 la nivel național, dar momentan vorbim doar de un proiect în acest sens. Este vorba de 2000 de lei pentru fiecare trusou, bani care ar trebui să ajungă la părinții de nou născuți.

Nu în ultimul rând, autoritățile române încearcă să descurajeze și abandonul școlar, chiar și la nivel universitare. În acest sens, au fost confirmate pentru studenții cu burse sociale un ajutor financiare de 1500 de lei care va fi disponibil de la începutul anului universitar. Nu în ultimul rând, aproximativ 2 milioane de români vor primi în continuare, pe parcursul întregului an 2023, vouchere pentru alimente, tichete de masă de la stat.