Misteriosul El Dorado chiar a existat. Descoperirea fascinantă a cercetătorilor, despre ce ar fi vorba, de fapt

Legenda misteriosului El Dorado, „Orașul de aur” ascuns undeva prin Anzii Cordilieri din America de Sud, a alimentat imaginația exploratorilor timp de sute de ani. În ciuda eforturilor acestora și a unor descoperiri sporadice, așezarea n-a fost găsită până acum, opinia generală fiind că nu există în realitate, fiind vorba de un mit. Dar o cercetare recentă aruncă o lumină neașteptată asupra existenței El Dorado și a semnificației acestuia.

Misteriosul El Dorado chiar a existat

Cuceritorii spanioli ai Americii au creat legenda orașului El Dorado. Ei erau atrași de ideea găsirii acelui loc despre care se spunea că ar avea avea străzile, locuințele și toate edificiile acoperite cu aur, întrucât prețiosul metal era de prisos, fiind considerat un metal banal, datorită abundenței sale.

Legenda ținutului plin cu bogății a apărut prin munții Anzi, unde astăzi se află Columbia. Conchistadorii spanioli au împrăștiat acest mit, când au descoperit pentru prima dată tribul Muiscas.

Întorși în civilizație, aceștia au povestit despre ritualurile acestora și au amestecat realitatea cu zvonuri care au dus la apariția legendei lui El Dorado,  adică „Bărbatul Aurit”, „Indianul Aurit” sau „Regele Aurit”. De-a lungul timpului au existat numeroase expediții pentru găsirea acestui oraș, toate soldate cu eșec.

Unul dintre lucrurile care au dat naștere legendei ținutului El Dorado este faimoasa plută a civilizației Muiscas. Aceasta era folosită în cadrul ceremoniilor religioase.

Povestea spune că liderul tribului sau căpetenia acestuia era un preot, poleit din cap până în picioare cu aur. Această descriere poate fi găsită în cronica „El Carnero” semnată de către Juan Rodríguez Freyle.

Descoperirea fascinantă a cercetătorilor, despre ce ar fi vorba, de fapt

El Dorado a fost trecut, treptat, la categoria „legende”, opinia generală fiind că el n-a existat în realitate. Dar o cercetare recentă realizată de Juan Pablo Quintero-Guzmán, de la faimosul Muzeu al Aurului din Bogota, ar putea schimba această percepție.

Guzman a explicat că acest mit a fost consemnat, într-adevăr, de la cronicarul spaniol din secolul al XVII-lea, Juan Rodríguez Freyle, care a descris o ceremonie de încoronare realizată de populația Muisca lângă Lacul Guatavita, situat în Columbia de azi.

Conform lui Freyle, moștenitorul tronului trebuia să petreacă 6 ani postind într-o peșteră înainte de a fi acoperit cu o peliculă de aur și transportat în mijlocul lacului pe o ambarcațiune plină cu obiecte din aur.

„Indianul de aur și-a adus ofranda aruncând tot aurul pe care-l avea în mijlocul lacului. De la această ceremonie, ei au început să celebreze numele de El Dorado, ce a costat multe vieți până acum”, nota Freyle, făcând referire și la numeroasele expediții nereușite organizate pentru găsirea unui „Oraș de aur” inexistent.

Urmărind firul poveștii mai mult, Quintero-Guzmán îi atribuie conchistadorului spaniol, Sebastián de Belalcázar (1480 – 1551), declanșarea prosteștii goane după aurul din El Dorado, precizând că acesta a folosit pentru prima oară termenul de El Dorado, cu refeire la zona din jurul Lacului Guatavita.

Și în timp ce majoritatea arheologilor au abandonat ideea de a mai găsi un asemenea loc, există unele dovezi că ceremonia El Dorado ar fi existat cu adevărat.

De exemplu, în 1912, inginerul britanic Hartley Knowles a descoperit numeroase obiecte de aur și alte bijuterii pe fundul unui lac, după ce l-a secat pentru lucrări de amenajare.

Mai recent, un model de plută din aur a fost găsită de un fermier local într-o peșteră din apropierea lacului, în 1969, aceasta fiind cea mai solidă dovadă de până acum a existenței ritualului respectiv.

Quintero-Guzmán și colegii săi au cercetat zona din jurul Lacului Guatavita pentru a găsi dovezi ale unor ceremonii desfășurate la scară mare și, în mod surprinzător, au descoperit doar 157 de fragmente de ceramică.

„Faptul că ele proveneau, se pare, de la vasele pline cu „chicha”, o băutură alcoolică străveche, arată că ele se folosea și în timpul ceremoniilor respective. Totuși, numărul mic de fragmente găsite sugerează că activitățile ritualice de aici nu aveau o magnitudine prea mare”, a scris Quintero-Guzmán în studiul publicat în Latin American Antiquity.

Bazându-se pe aceste fapte, el a explicat că „există puține dovezi care să susțină ideea unei continuități a practicilor ritualice (la Lacul Guatavita), în perioada primilor Muisca, până la cea colonială”. Dar, în ciuda acestor lucruri, cercetătorul a insistat că acestea „nu sunt o dovadă incontestabilă că ceremonia El Dorado n-a existat niciodată”.

În schimb, Quintero-Guzmán a avansat ipoteza că ceremonia ar fi putut exista cândva, dar nu a fost păstrată în timp. Este posibil ca ea să se fi organizat doar în momente politice tensionate, eventual ca o demonstrație de forță a unui conducător local asupra rivalilor săi. În plus, se căuta și intrarea în grațiile zeilor, prin oferirea de ofrande din aur.

Dar, de îndată ce ordinea politică și de putere se reinstaura, obiceiul de a oferi ofrande divinităților continua, dar nu și ceremonia „Omului Aurit”. Când spaniolii au ajuns în zonă, grupurile de băștinași întâlnite le-au povestit ce auziseră, la rândul lor, de la înaintașii lor, despre ceremonia respectivă.