Membrii generației Z, mult mai flexibili decât cei de dinaintea lor: ce soluții au tinerii pentru redresarea economică

de: Iulia Kelt
18 01. 2023

O nouă cercetare dezvăluie detalii interesante despre modul de gândire al celor ce fac parte din Generația Z, raportat la ceea ce înseamnă limitare economică.

Mai exact, conform acesteia, aproximativ jumătate din membrii Generației Z chestionați au spus că ar fi dispuși să accepte anumite limitări economice, însă numai dacă acestea sunt pe termen limitat, de preferat scurt și dacă, în general, acestea fac parte dintr-un plan măreț care ar duce, într-un final, la un grad mai ridicat de bunăstare.

Ce a arătat cercetarea despre tinerii din Generația Z

Cercetarea în cauză a fost realizată, conform economedia.ro, pe 15 zone din mai multe țări și i-a luat în calcul pe cei cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani (Generația Z).

Lor li s-au pus o serie de întrebări legate de felul în care ar aborda, în funcție de caz, anumite strategii de redresare economică, dar și socială.

Mai mult, un procent de 64% consideră că tehnologia reprezintă un pion important în economia viitorului și că va reuși, deopotrivă, să ajute în ceea ce privește criza climatică pe care o simțim din ce în ce mai aspru, în ultimii ani.

Conform sursei citate anterior, ei au mizat, de asemenea, pe următoarele aspecte: „energia durabilă (42%), activarea unei economii circulare (39%) și un transport public mai durabil (29%) ca fiind primele trei domenii de investiții pe care guvernele trebuie să le prioritizeze. Un sfert dintre respondenți (25%) și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru o mai intensă educație în domeniul sustenabilității pentru cetățeni”, se arată în articolul sursă.

Foarte important este, de asemenea, și aspectul potrivit căreia mai bine de trei sferturi dintre cei intervievați au susținut importanța competențelor digitale, de vreme ce acestea ar putea oferi oricărui individ o șansă reală de evoluție atât pe plan personal, cât și în carieră.

„Este clar că Generația Z vede tehnologia ca fiind esențială pentru prosperitatea lor viitoare. Depinde acum de noi – furnizorii de tehnologie de top, guvernele și sectorul public – să lucrăm împreună și să îi pregătim pentru succes prin îmbunătățirea calității și accesului la pregătirea digitală. 44% din Gen Z consideră că educatorii și companiile ar trebui să colaboreze pentru a reduce decalajul de competențe digitale și, având în vedere viteza cu care tehnologia continuă să evolueze, acest lucru va necesita o colaborare constantă”, se arată într-un comunicat.

Nu în ultimul rând, atunci când vine vorba despre alegerea unui loc de muncă, cei din Generația Z se declară în favoarea flexibilității, dar și a posibilității de a putea lucra de la distanță.