Lucrurile sunt clare, ce se întâmplă cu mașinile ”clasice” după 2035: ce spune Uniunea Europeană

de: Andrei Tilimpea
05 04. 2023

Vânzarea mașinilor noi cu motoare pe combustie internă va fi interzisă în Uniunea Europeană din 2035, potrivit unui regulament adoptat recent de autoritățile europene și care va intra în vigoare curând.

După cum apare într-un comunicat recent al Consiliului UE, a fost adoptat un regulament de stabilire a unor standarde de performanță mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturismele și camionetele noi.

Astfel, potrivit regulamentului, producătorii auto vor trebui să reducă, până în 2035, cu 100% emisiile mașinilor produse, adică, practic, să le elimine, conform avocatnet.ro.

Cu alte cuvinte, din 2035, va fi imposibilă vânzarea de noi autoturisme dotate cu motoare ce folosesc combustie internă pentru a funcționa, respectiv cu motoare pe benzină sau motorină. E de subliniat faptul că limitările se vor aplica doar la vânzarea de mașini noi, nu și la vânzarea celor uzate, produse înainte de 2035.

Astfel, și după 2035 vor putea fi folosite, vândute sau cumpărate mașini ce au motoare cu ardere internă, cumpărate înainte de acest termen. Practic, mașinile de acum și din următorii aproximativ 12 ani și ceva se vor putea folosi atâta timp cât sunt sigure în utilizare, chiar dacă nu au emisii zero.

Regulamentul include și alte dispoziții

  • reducerea treptată a plafonului creditelor de emisii pe care producătorii le pot primi pentru ecoinovații care reduc în mod verificabil emisiile de CO2 pe șosea, la maxim 4 g/km pe an din 2030 până la sfârșitul lui 2034 (în prezent stabilit la 7 g/km pe an);
  • o metodologie comună la nivelul UE, care urmează să fie elaborată de Comisie până în 2025, pentru evaluarea emisiilor de CO2 generate pe durata întregului ciclu de viață al autoturismelor și camionetelor introduse pe piața UE, precum și pentru combustibilii și energia consumate de aceste vehicule.

Conform sursei citate, Comisia Europeană va trebui să publice, până la sfârșitul anului 2025, un raport pentru a evalua progresul către mobilitatea rutieră cu emisii zero. Raportul va acoperi impactul asupra consumatorilor și ocupării forței de muncă, progresul în eficiența energetică și accesibilitatea vehiculelor cu emisii zero și emisii reduse, precum și informații despre piața vehiculelor second-hand.

Comisia Europeană va monitoriza și va raporta anual decalajul dintre valorile limită de emisie și datele reale privind consumul de combustibil și energie, cu scopul de a ajusta, începând din 2030, media emisiilor de CO2 a producătorilor.